Un echipaj de la Poliția orașului Siret, care a efectuat control trafic în apropiere de Vama Siret, a găsit țigări sub șezutul unui bărbat care era pasager într-o mașină. Vineri dimineață, în jurul orei 8.30, echipajul a făcut semnal de oprire unei autoutilitare Mercedes Vito, în care se aflau doi bărbați. La volan era un ucrainean iar pasager, în dreapta, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din satul Vicșani, comuna Mușenița. Polițiștii au făcut un control al mașinii și le-au cerut celor doi să se ridice de pe scaune. Sub șezutul pasagerului, pe scaun, a fost găsită o sacoșă neagră în care erau pachete de țigări de proveniență ucraineană – respectiv 50 de pachete de țigări, de proveniență Duty Free.
Țigările au fost confiscate de polițiști, care au deschis dosar penal pentru bărbatul din Vicșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, fiind sesizat în acest sens Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.