Galeria oamenilor de seamă cărora li s-a atribuit titulatura de “Cetățean de onoare al Sucevei” va fi completată curând, probabil chiar din luna august, cu numele rectorului USV, Valentin Popa.
Anunțul a fost făcut de către primarul Sucevei, Ion Lungu, care va fi și inițiator al proiectului de hotărâre, pe care avea de gând să îl înainteze Consiliului Local de mai multă vreme, doar că nu avea și acceptul persoanei în cauză.
Edilul sucevean a dezvăluit intențiile sale în cadrul discuțiilor referitoare la acordarea acestui titlu onorific prorectorului USV, Mihai Dimian, propus atât pentru rezultatele sale profesionale, cât mai ales pentru implicarea în gestionarea pandemiei și spiritul civic de care dă dovadă.
“Apreciem și activitatea științifică a prorectorului Mihai Dimian, dar în primul rând vrem să îi aducem mulțumire, în numele comunității, pentru implicarea sa în gestionarea pandemiei, într-o perioadă critică pentru oraș, cu foarte multe necunoscute. Sunt total de acord să fie făcut Cetățean de onoare al Sucevei”, a precizat Ion Lungu, după ce a dat cuvântul inițiatoarei proiectului, consilierului local PMP Anca Gâtlan.
Cu această ocazie, edilul sucevean a dezvăluit și cine va fi următoarea personalitate care va fi “Cetățean de onoare al Sucevei”:
“Avem foarte mult respect pentru Universitate, cu care avem o colaborare foarte bună. Nu ascund faptul că intenția mea este să îl facem cetățean de onoare și pe rectorul Valentin Popa, mai ales că în perioada următoare se va publica și Hotărârea de Guvern prin care se înființează Facultatea de medicină la Suceava. Rectorul USV de astăzi, ministru al Educației de altă dată, mai are un merit aparte – faptul că astăzi se face o grădiniță frumoasă la Ițcani i se datorează, el fiind cel care a aprobat proiectul. Am și avut o discuție cu el pe această temă, să nu afle din presă, a înțeles cum stau lucrurile și a fost de acord, iar eu mă bucur că în final va fi Cetățean de onoare al municipiului”.
Proiectul referitor la acordarea titulaturii onorifice prorectorului USV, Mihai Dimian, a fost aprobat în unanimitate, așa cum cel mai probabil va fi și în cazul rectorului USV, Valentin Popa.
Înmânarea diplomelor de “Cetățean de onoare al Sucevei” celor doi reprezentanți de seamă ai USV se va face într-un cadru festiv, posibil chiar la începutul anului universitar.