Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 22 iul 2021 - Anul XXVI, nr. 169 (7781)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ediția I

Proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare”, lansat de Arhiepiscopia Sucevei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Sectorul Social Filantropic al Centrului Eparhial Suceava a lansat, în colaborare cu Sectorul Cultural și cu Protopopiatele Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare”, ediția I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Diac. Andrei Mocanu, coordonatorul proiectului caritabil ,,Pentru prima dată la mare”, a declarat că scopul acestui proiect este organizarea unei tabere de o săptămână (22-28 august 2021) pe litoralul românesc, beneficiarii fiind 100 de copii din clasele V-VIII din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (câte 20 de copii din fiecare protopopiat), proveniți din familii defavorizate din punct de vedere social, financiar și material, dar care, nedescurajați de greutățile pe care le înfruntă, au finalizat anul școlar 2020-2021 cu media generală peste 9,00.

„Prin derularea acestui proiect, dorim să oferim șansa la o vacanță de neuitat pentru 100 de copii, pentru a-i motiva să continue cu aceeași râvnă și dragoste să studieze, arătându-le, totodată, că munca lor este răsplătită și că noi, organizatorii și toți oamenii de bine care vor susține acest proiect, le suntem alături. Considerăm că un astfel de proiect este absolut necesar, având în vedere riscul de abandon școlar pentru cei care provin din familii vulnerabile”, susține protos. Iustin Tănase, consilier al Sectorului Social Filantropic.

 

„Împreună, putem fi motivul bucuriei lor”

Dorința de a organiza acest proiect, a mai explicat  diac. Andrei Mocanu, vine din amintirea primelor zile ale unui an școlar, când toți copiii povestesc aventurile de care au avut parte în timpul vacanței de vară. „Era o bucurie de nedescris în relatările acestora, însă nu toți aveau ce povesti. Unii doar ascultau retrași, fără a se înscrie la cuvânt, pentru că nu avuseseră parte în vacanța de vară de momente demne de a fi amintite, întrucât familiile lor abia aveau ce le pune pe masă. Durerea din acele suflete micuțe stă la temelia acestui proiect. Cu ajutorul dumneavoastră, al oamenilor cu dragoste de Dumnezeu și de aproapele, putem să ajutăm 100 de copii să nu mai trăiască acest sentiment. Împreună, putem crea cea mai frumoasă amintire din copilărie pentru cei 100 de beneficiari. Împreună, putem fi motivul bucuriei lor”, povestește coordonatorul proiectului ,,Pentru prima dată la mare”.

 

Donați! Ajutați un copil necăjit să meargă la mare!

Pentru fiecare copil, costul unui sejur de 7 zile (6 nopți de cazare în regim all-inclusive) este de 700 de lei, la care se adaugă suma de 200 de lei, pentru intrările la obiectivele turistice, precum și pentru asigurarea unor răcoritoare pe plajă. Astfel, apreciem că suma necesară pentru o persoană este de 900 de lei, iar bugetul proiectului se ridică la suma de 90.000 lei. Puteți să sprijiniți acest proiect prin donații directe în unul dintre conturile speciale ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014; EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110, cu mențiunea: „Pentru prima data la mare”. Dacă doriți, puteți dona și prin mandat poștal la adresa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Str. Iancu Flondor nr. 2, Suceava, Cod Poștal 720027. Mai multe informații puteți obține sunând la telefon: 0756 277 365, diac. Andrei Mocanu. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare”, lansat de Arhiepiscopia Sucevei.
 Vizualizări articol: 949 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare”, lansat de Arhiepiscopia Sucevei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei