Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava are în derulare proiectul „Educație și Formare Europeană pentru Calitate, Tehnici Inovative și Valorizare” – EFECTIV, finanțat în cadrul acțiunii KA1 Erasmus Plus - Proiecte de mobilitate în domeniul educației școlare. Scopul proiectului EFECTIV este formarea europeană a cadrelor didactice și a personalului de conducere, în concordanță cu nevoile identificate la nivelul școlii și cu planul european de dezvoltare. Derularea proiectului va conduce, spun reprezentanții colegiului, la inovarea metodelor de predare-învățare-evaluare ale profesorilor liceului, la dezvoltarea dimensiunii europene prin perfecționarea managementului instituțional, precum și la creșterea motivației elevilor pentru propria formare și dezvoltare.
În săptămâna 12-16 iulie 2021, zece profesori de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au participat la trei cursuri de formare la Praga, Republica Cehă, furnizor de formare fiind ITC International: doi directori la cursul „Human Resource Management”, doi profesori la cursul „Flipped Classroom” și șase profesori diriginți la cursul „Early School Leaving”.
Pedagogie centrată pe elev
Directorul adjunct al Colegiului de Industrie Alimentară Suceava, prof. Maria Reuț,a declarat că la cursul „Human Resource Management" directorii și-au însușit competențe manageriale cheie: conducerea echipelor de lucru, managementul conflictului, tehnici de comunicare și colaborare efectivă, metode efective de planificare și evaluare, sprijinirea performanței, organizarea de întâlniri și discuții, activități de team-building. S-a realizat un adevărat schimb de bune practici cu ceilalți directori europeni participanți la curs și s-au pus bazele unor viitoare colaborări de succes.
Participanții la cursul „Flipped Classroom" au studiat despre acest nou model „flipped” (modernizat) de pedagogie centrată pe elev, având ca rezultat dezvoltarea competențelor cheie pentru elevi: creativitate, gândire critică, competențe digitale. Profesorii au învățat noi instrumente pentru crearea paginilor web proprii, instrumente online pentru evaluarea formativă, au dezvoltat activități practice, au învățat să aplice metode de instruire diferențiată.
Schimb de experiență cu profesori din Slovacia, Spania, Grecia
Cei șase profesori diriginți care au participat la cursul „Early School Leaving” au învățat strategii practice de abordare și combatere a fenomenului de părăsire timpurie a școlii, începând cu identificarea elevilor aflați în situație de risc și continuând cu prezentarea materialelor și a exemplelor de bune practici pentru sprijinirea școlii în combaterea acestui fenomen.Cei zece profesori au revenit cu un bagaj de cunoștințe pedagogice și manageriale noi, dar și cu un bagaj cultural plin de frumusețea și istoria orașului Praga. Competențele de comunicare în limba engleză au fost mult îmbunătățite, profesorii suceveni au interacționat și au realizat un adevărat schimb de experiență cu alți profesori din Slovacia, Spania, Grecia. Organizația furnizoare de curs, ITC International, a evaluat cursanții, iar rezultatele învățării sunt precizate în documentul de mobilitate europass.