Un bărbat în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în comuna Piatra Șoimului, județul Neamț, care se deplasa cu un moped pe un drum comunal din Șaru Dornei, a ajuns în arestul poliției, reținut 24 de ore, pentru că nu are permis de conducere și era sub influența alcoolului.
Luni după-amiază, în jurul orei 17.45, un echipaj de la secția Rurală de Poliție Vatra Dornei a oprit pentru control un moped Honda, pe drumul comunal Sărișoru Mare.
Conducătorul mopedului nu avea documente asupra sa și le-a spus polițiștilor că nu are permis de conducere. Acesta mirosea a alcool, iar aparatul etilotest a indicat concentrația de 1,03 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acestuia i s-au recoltat și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”.
Pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
În baza ordonanței, acesta a fost adus la Suceava și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.