Dosarul privind un bărbat împușcat accidental la vânătoare în noiembrie 2016 a fost soluționat de judecătorii de la Gura Humorului, care au dat o primă sentință în dosar, o condamnare ce poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava, dacă inculpatul sau victima vor considera că nu este o pedeapsă justă.
O vânătoare de mistreți care nu anunța nimic deosebit s-a lăsat cu mutilarea unui bărbat, care a rămas cu infirmitate permanentă.
Inculpatul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, cu termen de încercare de 2 ani, având impuse mai multe obligații, inclusiv de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Parte acea mai sensibilă a dosarului, care a interesat cel mai mult, este legată de daunele de achitat.
Neculai Marcel Flocea a fost obligat de instanță se achite victimei sale daune morale de 200.000 de lei, precum și o rentă lunară viageră de 2.000 de lei, cu precizarea că și această latură civilă poate fi contestată la instanța superioară.
Din vânător a devenit vânat
Un grup de 11 vânători, care erau însoţiţi de 12 hăitaşi, s-a deplasat pe 27 noiembrie 2016 la o partidă de vânătoare autorizată pe Fondul de Vânătoare Nr. 46 Berchişeşti, pe raza comunei Ciprian Porumbescu. Acţiunea urmărea în principal împuşcarea a 51 de mistreţi şi, în plan secund, a unor exemplare de vulpi, incluse la categoria dăunători.
Neculai Marcel Flocea, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, se afla într-un grup de vânători care erau în poziţie de tragere, în stand. La aproximativ 50 de metri de el, în standul de tragere, era Nelu Marişcariu, în vârstă de 61 de ani la acea vreme, din Gura Humorului. Ce a urmat este absolut inexplicabil pentru toată lumea.
Nelu Marişcariu, victima teribilului accident la vânătoare, a relatat pentru Monitorul de Suceava.
„Partida de vânătoare a început normal, s-a făcut şedinţă de protecţie a muncii ca la carte. Eram pe un drum pentru TAF-uri, unde stăteam în poziţie de tragere, în linie. El (n.r. Neculai Marcel Flocea) era în dreapta, la vreo 48 de metri. Mai întâi a tras un vânător din stânga mea, eu m-am ridicat în picioare, rămânând pe poziţia mea, iar în momentul următor am fost împuşcat din dreapta, în piciorul stâng, la un centimetru sub rotulă”. În mod inexplicabil, Neculai Marcel Flocea l-a ochit cu arma cu lunetă şi l-a împuşcat fix în picior.
Practic, vânătorul din stand a fost confundat cu un animal.
La un pas de moarte
Împuşcat cu glonţ mare, pentru mistreţ, care se desface în interior, bărbatul s-a prăbuşit la pământ. Cu fractură deschisă, şoc hemoragic şi traumatic, Nelu Marişcariu a fost la un pas de moarte. Aflat într-o zonă accidentată, a fost dus de colegii vânători pe o targă improvizată, fiind transportat în jur de 45 de minute până la ambulanţa SMURD. A fost transportat cu ambulanţa întâi la Spitalul Judeţean Suceava şi apoi transferat la Spitalul "Sf. Spiridon" Iaşi. Când a ajuns la Iaşi, la şase ore de la momentul în care a fost împuşcat, după pierderea foarte mare de sânge, avea tensiunea extrem de mică, iar medicii i-au spus soţiei că sunt şanse mici de a fi salvat. Bărbatul a fost salvat, nu însă şi piciorul său.
Fractura deschisă de la gambă, cu retenţie de glonţ, a necesitat o intervenţie chirurgicală complexă, cu o echipă de chirurgie vasculară de specialitate, chirurgie plastică şi ortopedie. După lunga perioadă de spitalizare, Marişcariu s-a întors acasă cu piciorul stâng amputat.