Arta de a respira

Unii oameni vorbesc despre intuiție ca fiind o trăire ori o voce interioară. Mulți oameni s-au întrebat cum să distingă între vocea intuitivă și vocea din capul nostru, despre diferența dintre inimă și minte, dintre înțelepciunea naturală și pălăvrăgeala mentală rațională. Din fericire, este unul dintre cele mai frumoase beneficii ale lucrului cu respirația: ne oferă un mijloc de a cunoaște și de a simți diferența.

Să ne imaginăm un cal și un călăreț. Pentru a deveni un călăreț experimentat, trebuie să învățăm să lucrăm cu calul, să-i cunoaștem personalitatea și să construim o relație de încredere. Atunci când intrăm în armonie cu calul, plimbarea este lină și grațioasă. Atunci când ne luptăm sau nu suntem sincronizați, plimbarea este obositoare și duce la chin pentru amândoi. Atunci când călărețul și calul sunt la unison, când curg împreună, experiența este emoționantă, chiar senzațională să-i privești.

Atunci când învățăm să stăpânim respirația, când putem curge cu ea, când suntem conectați la ea, avem stabilită o legătură reală, concretă cu intuiția noastră. Nu este loc de confuzie și nu este nicio falsificare: călătoria noastră este lină și sincronizată. Știm foarte clar că am reușit să stăpânim o putere extraordinară. Îi răspundem acelei puteri, iar acea putere ne răspunde la rândul ei. Călărețul poate simți nevoile calului, iar calul răspunde la cele mai subtile dorințe ale călărețului. Relația este frumoasă, extraordinară.

Atunci când inspirăm, aerul vine din afară în plămânii noștri, dar se mai întâmplă un lucru: energia pare să se ridice din noi și să ne umple. Se simte precum valul unui ocean. Ne relaxăm, ne deschidem și facem loc acestei energii.

Când lucrul acesta are loc, intrăm în armonie cu intuiția noastră și se simte ca și când respirația ne-ar respira pe noi! Atunci când dezvoltăm acest tip de relație cu respirația, ne aflăm în locul potrivit la momentul potrivit, făcând și spunând lucrurile potrivite în modul potrivit.

Intuiția este sentimentul de a fi în mijlocul evenimentului sau pe val, într-o stare de unitate, de claritate și de ușurătate. Cei mai buni atleți și artiști, cei mai mari muzicieni și soldați cunosc foarte bine această stare. Ei ar putea sau nu să fie conștienți de ea atunci când are loc, dar, atunci când performează la vârf, energia se ridică dinăuntrul lor, curgând prin ei de dincolo, direcțională fără efort direct dinăuntru, cu ușurință și cu grație.

Atunci când respirăm intuitiv, se simte ca un dans. Noi și respirația suntem una. Da, există un conducător și cineva care urmează, dar atunci când partenerii sunt conectați, distincția dispare.

În timp ce inspirăm, simțim cum suflul vrea să ne deschidă, să ne întindă și să ne extindă. Ne mișcăm cu respirația. Ne relaxăm voit și ne deschidem și îi facem loc. Astfel suntem un bun partener de dans.

Observăm că, atunci când ne deschidem și ne relaxăm în timpul inspirației, suflul, ca un bun partener de dans, curge în noi și umple spațiile pe care le creăm. Observăm cum doar crearea unui mic spațiu între dinți îi permite aerului să curgă mai ușor și mai liber. Tragem aerul în noi când inspirăm, dar ne imaginăm și că îl tragem sau că îl lăsăm să se ridice din noi în același timp. Lăsăm aceste două mișcări ale aerului și energiei să se întâlnească în inima noastră – locul în care se află intuiția. Iar atunci când expirăm, ne relaxăm și lăsăm aerul să iasă complet. Ne afundăm în centrul nostru și ne extindem și radiem în afară dincolo de granițele noastre.

Menținem cât putem de mult din acea relaxare deschisă, cât putem pentru următoarea respirație. Simțim cum ne deschidem, ne extindem și facem loc pentru suflu și energie. Simțim cum ne lăsăm și ne afundăm, predându-ne curentului. Ne jucăm, în timp ce respirăm, cu viteza, cu volumul, cu ritmul și cu intensitatea. Și ținem minte să rămânem relaxați și să nu reținem nimic. Inspirăm suflul sau el ne inspiră pe noi? Ne pierdem în acest dans!

Vă recomandăm să experimentați următorul exercițiu: stăm confortabil, însă cu spatele drept, într-un scaun sau pe o pernă. Ne îndreptăm atenția către respirație, către trăirile și senzațiile pe care le avem atunci când aerul intră și iese din noi. Nu avem nimic de făcut: numai să observăm, să conștientizăm în mod voit respirația. Atunci când mintea noastră hoinărește – și o va face –, pur și simplu revenim cu atenția asupra respirației. Este simplu. Facem acest exercițiu pentru 10 sau 20 de minute zilnic și apoi îl transformăm treptat într-un exercițiu regulat.