Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat că în timp ce premierul României, Florin Cîțu, vorbește despre bunăstare, fericire și creștere economică, românii sunt obligați să strângă cureaua și să plătească pentru deciziile halucinante ale actualului Guvern. Mirela Adomnicăi a spus că după ce românii au fost îndatorați până peste cap, prin împrumuturile de peste 50 de miliarde de euro contractate de Florin Cîțu, acum află din declarațiile fostului ministru al Finanțelor că după primele șase luni din guvernarea alianței PNL-USR-UDMR, lipsesc 13 miliarde de lei din veniturile preconizate pentru 2021.
„Această ilegalitate flagrantă comisă de Guvernul Cîțu la elaborarea legii bugetului a ieșit la iveală odată ce liberalii au început să se certe înaintea congresului. Veniturile false înscrise în buget sunt principalul motiv pentru care s-au blocat toate investițiile din România prin PNDL. Ce face premierul Cîțu în tot acest timp? Negociază cu primarii, în încercarea disperată de a-și asigura președinția PNL, amăgindu-i cu o viitoare rectificare bugetară”, a precizat Adomnicăi. Deputatul PSD de Suceava arătat că pe fondul acestei găuri bugetare, urmează o adâncire a crizei, dar și crearea iluziei pentru aleșii locali că-și vor putea finanța investițiile la nivel local. „În realitate, nu este vorba decât despre noi promisiuni mincinoase, în timp ce puținii bani disponibili pentru investiții vor ajunge doar la cei de care are nevoie Cîțu pentru a obține voturi la congresul PNL. Ce fac românii, când principala preocupare a guvernanților e să se lupte pentru putere? Plătesc <nota de plată> a incompetenței guvernamentale, pierzând în medie peste 2.850 de lei anual din cauza scumpirilor din ultima perioadă și a înghețărilor sau tăierilor de venituri dispuse de guvernarea actuală de dreapta, o guvernare total decuplată de la nevoile oamenilor și ale economiei naționale”, a declarat Mirela Adomnicăi. Astfel, ea a subliniat faptul că oamenii obișnuiți sunt sufocați de scumpiri și sărăcesc lună de lună, iar prețurile produselor esențiale în coșul lunar de consum cresc fără încetare, la energie cu 17%, la benzină și motorină cu 12%, la ulei cu 16%, la pâine cu 5%, la brânză cu 5%, la fasole cu 5%. „Din păcate asta este realitatea evidențiată de statistica oficială, care contrazice astfel halucinația lui Cîțu că <prețurile scad> și că <românii sunt mai fericiți>. Nu românii sunt fericiți în guvernarea Cîțu, ci doar clientela politică a PNL, USR-PLUS și UDMR, iar plusul pe care-l vede Cîțu nu există decât în capul și-n propaganda sa”, a încheiat Mirela Adomnicăi.