Importante modificări administrative, care ar urma să fie implementate la nivel național, au fost discutate de primarul Sucevei, Ion Lungu, împreună cu alți reprezentanți ai AMR, cu premierul României, Florin Cîțu, dar și mai mulți reprezentanți ai Guvernului.
Prezent la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, în calitate de prim-vicepreședinte al organizației, Ion Lungu a spus că la întrunire s-au discutat probleme importante de pe agenda de lucru a primarilor, dar și teme de interes național.
La Adunarea Generală a AMR au participat ca invitați prim-ministrul Florin Cîțu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, precum și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
“S-au discutat probleme legate de situația pregătirii exercițiului financiar european 2021-2027, referitor la Programul Național de Redresare și Reziliență și la Programele structurale, în mod special descentralizarea Programului Operațional Regional, crearea de Autorități de management la nivelul fiecărei Agenții de Dezvoltare Regională, fiind considerat un pas important spre realizarea regionalizării.
De asemenea s-a discutat despre descentralizare, modalitățile de organizare teritorială, legea Zonelor metropolitane; Zone Urbane Funcționale; Unificarea administrativă Voluntară a Autorităților Locale”, a precizat Ion Lungu.
Pentru ultimul aspect s-a și aprobat o rezoluție la nivelul AMR, pe o intenție de unificare voluntară propusă de municipiul Buzău cu comuna Țintești, ca model de organizare teritorială.
AMR va trimite la Ministerul Administrației și Internelor proiecte de lege privind unificarea administrativă și totodată propuneri de modificare a Codului administrativ.
“Ca reprezentant al AMR, în Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor, am solicitat suplimentarea plafonului de împrumuturi rambursabile al autorităților locale pentru anul 2021, la rectificarea din luna august, de asemenea și aprobarea de împrumuturi autorităților locale din Trezoreria Statului, în acest sens fiind inițiat un proiect de OUG.
Am ridicat și problema finanțării de la bugetul de stat a cheltuielilor de transport pentru elevi, cum este stipulat în legea 226/2020, care trebuie corectată la viitoarea rectificare.
O problemă pe care am adus-o în atenția prim-ministrului este cea legată de emiterea de certificate verzi la operatorul de termoficare Bioenergy, care este blocată la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor”, a adăugat primarul Sucevei, Ion Lungu, care apreciază întâlnirea de lucru ca fiind foarte constructivă, mai ales că premierul Florin Cîțu a promis sprijin la problemele ridicate de primari.