Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, filiala Suceava, a sărbătorit, marți, împlinirea a 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România, un secol de la înființarea CECCAR. Evenimentul a avut loc la Salonul Eden Garden din Suceava, alături de profesioniștii contabili suceveni fiind prezenți și reprezentanți ai autorităților județene. În cadrul evenimentului a avut loc și festivitatea de premiere a experților contabili și contabililor autorizați care au obținut cele mai bune rezultate la nivel local în activitatea desfășurată în 2020.
Prezent la sărbătoarea CECCAR Suceava, prefectul județului, Iulian Cimpoeșu, a spus că are onoarea de a evidenția în mod public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați din Filiala CECCAR Suceava, precum și de recunoaștere și apreciere a performanțelor societăților de expertiză contabilă și de contabilitate și ale experților contabili și contabililor autorizați, pentru aportul acestora la dezvoltarea profesiei și a mediului antreprenorial în interes public. ”Modul în care ați reușit să transformați provocările în oportunități, în perioada de criză generată de noul coronavirus pe care o traversăm cu toții, va putea constitui model de inspirație și pentru alte sectoare de activitate.
Aşadar, împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este un prilej de bucurie pentru noi toţi, un moment de legitimă mândrie a tuturor celor care practică această profesie, un moment de cinstire a celor care au asigurat unitatea și-au dat puterea şi resursele necesare dezvoltării contabilității şi a CECCAR în România. În atmosfera specifică unei aniversări cu atât de bogate semnificații, am plăcutul prilej de a adresa tuturor celor care practică această frumoasă şi importantă profesie sincere felicitări și succes în viitor”, a spus Iulian Cimpoeșu.
De precizat că pe 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I semna Decretul Regal pentru aprobarea legii de înființare a CECCAR. România s-a alăturat, astfel, în acele vremuri, marilor puteri economice, țări în care profesia contabilă era legiferată – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Italiei, Republica de la Weimar (Germania de astăzi) și Statele Unite ale Americii. România a devenit, astfel, parte a clubului select al statelor dezvoltate la acel moment.