Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit țigări de contrabandă de aproape 25.000 de euro, în beciul unei gospodării din zona de munte a județului.
Potrivit comunicatului primit de la Poliția de Frontieră Suceava, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina s-a deplasat, la mijlocul acestei săptămâni,la un imobil din localitatea Straja, unde exista suspiciunea că ar fi fost depozitate țigări de contrabandă. Cu acordul proprietarului gospodăriei, polițiștii de frontieră au pătruns în imobil și au descoperit mai multe colete cu țigări în pivniță.
Țigările au fost transportate la sediul SPF Brodina, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 9.960 de pachete de țigări de diferite mărci, în valoare de 116.532 lei. În aceste condiții, polițiștii de frontieră au demarat o serie de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, proprietarul imobilului, un sucevean în vârstă de 69 de ani, a fost condus la sediul Sectorului Brodina pentru continuarea cercetărilor.