Echilibrul dintre instinct și rațiune

Suntem influențați din multe direcții - școala, părinții, familia, prietenii și mass-media - să identificăm problemele și apoi să le căutăm cele mai eficiente soluții. Identificarea problemelor devine o obișnuință și poate duce la tendința de a ne concentra asupra aspectelor negative. Axarea pe aspectele negative poate crea depresie, anxietate și sentimentul că suntem depășiți de situație, privându-ne de ocazia de a le vedea și de a le experimenta pe cele pozitive.

În societatea modernă, mulți oameni măsoară succesul în funcție de banii și de bunurile dobândite. Pentru multe grupuri, nu prea contează cum și-au obținut indivizii posesiile, atât timp cât le au. Înțelepciunea necesară pentru a trăi cu mai puțin și pentru a fi recunoscători, pentru a le ierta celorlalți greșelile față de noi și pentru a acționa astfel încât să ocrotim planeta nu este la fel de apreciată. Înțelepciunea spirituală nu există automat în noi. Trebuie să fie cultivată. Cei care nu trăiesc în circumstanțe ce încurajează creșterea spirituală au mai multe șanse să intre în goana după avere și să fie vulnerabili la stresul și la dezamăgirea inerente acesteia.

Dacă nu vom mai prețui obiectele greu de căpătat, îi vom face pe oameni să nu se mai dedea tâlhăriei; dacă nu vom lăsa vederii obiecte la care se poate râvni, vom face ca sufletele oamenilor să nu mai fie tulburate.

De multe ori, în societatea modernă presupunem că mintea și creierul sunt unul și același lucru. Totuși, numeroase practici antice și chiar studiile moderne recunosc că mintea înseamnă mai mult decât creierul. Mintea reprezintă câmpul energetic al conștientului la care avem acces. Mintea și trupul sunt legate între ele și se pot influența reciproc. De asemenea, mintea se poate racorda la cunoașterea universală. Carl Jung, unul dintre părinții psihologiei modeme, a numit această cunoaștere universală „inconștient colectiv”. Când nu sunt conștienți de conexiunea dintre propria minte și cunoașterea universală, oamenii își subapreciază sau își ignoră cunoașterea intuitivă și reacționează în viață bazându-se exclusiv pe „fapte”, lucrurile pe care le pot percepe cu cele cinci organe de simț. Acest fapt le limitează capacitatea de a trăi în armonie cu mediul înconjurător. Ei nu-și dau seama că nu sunt eficienți decât atunci când au dovezi evidente, astfel încât recunosc cu greu că trebuie să-și schimbe abordarea.

În lumea modernă, majoritatea dintre noi ne folosim mult creierul. Ne folosim creierul ca să ne amintim listele cu „lucruri de bifat" și să ne dăm seama ce e de făcut în toate situațiile pe care viața ni le scoate dinainte. Termenul burnout este utilizat frecvent în societatea modernă; înseamnă că stresul de zi cu zi ne-a obosit prea mult, fizic și mental, pentru a ne îndeplini îndatoririle obișnuite.

Când ne zbatem să rezolvăm cât mai bine o situație, mulți prieteni și rude ne sugerează „să ne ascultăm instinctul”. Studiile medicale occidentale curente confirmă că zona inferioară a abdomenului poate într-adevăr să funcționeze ca un al doilea creier. Aparent, cortexul nostru cerebral este capabil să gândească, motiv pentru care îndeplinește mai bine sarcini precum memorarea unor liste și rezolvarea ecuațiilor matematice. Acesta are tendința de a împărți realitatea în bucăți pentru a o înțelege.

Al doilea creier al nostru pare capabil să gândească, să simtă și să intuiască; prin urmare, ar fi mai apt să aleagă modul în care reacționăm la dificultățile vieții. Al doilea creier poate accepta realitatea fără a trebui să o divizeze. Concentrarea asupra celui de-al doilea creier canalizează energie în acest centru energetic major, reducând probabilitatea să ajungem în burnout. De asemenea, ne orientează atenția și energia spre centrul corpului, iar astfel ne simțim siguri și echilibrați. Pe de altă parte, ignorarea instinctului poate duce la confuzie și la rezultate mai puțin satisfăcătoare.

 „Iar l-am prins înșelându-mă. Instinctul îmi zice să-i dau papucii, dar rațiunea îmi zice că nu voi găsi niciodată un bărbat perfect, mai ales la vârsta mea.” Ignorarea instinctului poate duce la confuzie și rezultate nesatisfăcătoare.

Stările noastre emoționale sunt oarecum guvernate de inerție. Odată ce ne-am pus în mișcare, tindem să o ținem în aceeași direcție. De exemplu, cei mai mulți dintre noi au observat că, dacă începem să gândim negativ, de obicei găsim și alte lucruri despre care să gândim negativ. În cele din urmă, acest tip de gândire creează o stare negativă. Dacă nu putem opri această tendință, negativitatea devine un mod de a privi lumea și poate duce la furie, la depresie și la resentimente. Repetiția consolidează conexiunea dintre idei, stări și experiențe. Imaginează-ți-o asemenea unor fire întinse pe rând între o stare și un gând negativ sau o activitate nesănătoasă care se repetă. Mănunchiurile mai groase sunt conexiunile stabilite mai frecvent.

Mulți dintre noi am fost educați să credem că nu e în regulă să avem sentimente negative sau că ele sunt un semn de slăbiciune. De aceea, ne reprimăm sentimentele și încercăm să le ignorăm, sperând că vor dispărea. Însă ele nu dispar. Se acumulează înăuntrul nostru, creând frică, griji și resentimente. Dacă nu ne dăm seama sau dacă uităm că nimic și nimeni nu e perfect, tindem să ne rușinăm de propriile sentimente negative și încercăm să le ascundem. În public pretindem că ne simțim bine, dar ne întrebăm de ce nu suntem și noi „normali”, așa cum par să fie toți ceilalți.

Negarea este de fapt un proces natural care ne ajută să controlăm cantitatea de informații primite simultan despre mediul nostru. Dacă nu ne simțim bine, e firesc să ne îndreptăm atenția spre exterior. Sistemul nostru de negare acționează ca o cutie de siguranțe. Cu cât primim informații pe care nu vrem să le acceptăm, cu atât se sting luminile. Sperăm că, atunci când dăm de necaz, ne vom trezi la realitate, însă frecvent se întâmplă exact invers. Adesea, cei dragi vor să te tragă de mânecă atunci când aluneci la vale într-o astfel de spirală, dar asta nu ar face decât să te apese și mai mult și să alimenteze spirala.

În societatea de azi se dezvoltă și ceva ce s-ar putea numi „negarea New Age”. Aceasta presupune că individul acceptă numai aspectele pozitive ale vieții sau pretinde că totul merge ca pe roate de teamă că acceptarea a ceva negativ va atrage energie și rezultate negative. Această abordare poate crea rezultate ironice. Întrucât încearcă să vadă totul într-o lumină pozitivă, omenii nu sunt pregătiți pentru lucrurile negative care se petrec inevitabil sau nu reacționează eficient la ele. Negarea care-și depășește scopul firesc, de a ne feri de efectele dăunătoare ale întâmplărilor vieții, va duce în cele din urmă la tipul de rezultate negative pe care încercăm de fapt să le evităm.

Psiholog Mihai Moisoiu