Două firme care exploatau balast în condiții ilegale au fost amendate drastic de comisarii Gărzii de Mediu Suceava. În primul caz este vorba de o firmă din Iași, care își derula activitatea pe râul Siret, în zona Dolhasca. În acest caz s-au aplicat trei amenzi contravenționale. Al doilea caz privește o firmă din Forăști, care exploata balast din râul Moldova, într-o zonă protejată. În total, s-au aplicat patru amenzi, în valoare totală de 118.000 de lei. La acțiunea de control au participat și reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava. ”Întrucât s-au constatat unele încălcări ale obligațiilor legale impuse prin legislația specifică în domeniul protecției mediului și a ariilor naturale protejate, conservării habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Suceava a aplicat 4 sancțiuni contravenționale principale, în valoare totală de 118.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate și două sancțiuni contravenționale complementare constând în suspendarea activităților de extracție a agregatelor minerale de râu”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Suceava.