Un șofer care era mort de beat a intrat cu mașina pe care o conducea într-un copac. S-a întâmplat vineri după-amiază, în localitatea Hurjuieni. Aflat la volanul unui autoturism marca BMW, Ionel Cernat, de 35 de ani, din Frătăuții Vechi, nu a mai putut ține drumul, atât din cauza alcoolemiei ridicate, cât și pentru că afară ploua, iar mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un copac.
În urma impactului o persoană a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoasă dintre fiarele contorsionate. În afara șoferului a suferit leziuni și pasagerul din dreapta, un bărbat în vârstă de 42 de ani, tot din Frătăuții Vechi. Ambii au fost preluați de echipajele medicale și transportați la Spitalul Municipal Rădăuți pentru primi îngrijiri de specialitate. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care la spital i-au fost prelevat probe biologice de sânge.