Tânărul trimis în judecată pentru că a violat de mai multe ori o fetiță de numai 10 ani și-a aflat joi pedeapsa finală. Florin Costel Bătrîniuc a fost condamnat de magistrații de la Curtea de Apel Suceava la o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, soluție similară cu cea de la Judecătoria Suceava. În același dosar s-a mai dispus ca față de Alexandru Ionuț Pînzariu să se ia măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru aceeași infracțiune de viol.
Trebuie spus că fata abuzată este o rudă apropiată a agresorului. Familia fetei a bănuit ceva și i-a interzis agresorului să le mai calce în curte, dar după plecarea tatălui la muncă în străinătate actele sexuale prin constrângere au fost reluate.
”I-am tras un șut în fund și i-am spus că nu mai are ce căuta pe la noi. După aceea eu am plecat la muncă în străinătate, în Anglia, și m-a sunat nevastă-mea să-mi spună că i-a prins în porumb”, a povestit tatăl fetei. La rândul ei, mama a spus că inițial l-au iertat pe agresor, dar ulterior l-a prins în timp ce era cu minora într-un lan de porumb.
”I-am prins în lanul cu porumb și am mers la poliție să-i spună să îmi lase fata în pace, dar nici nu m-am gândit că el s-ar da la fată”, a mai spus mama fetei.
Acest lucru se întâmpla în august 2020, ocazie cu care totul a ajuns în atenția Poliției.
”În regim de urgență s-a dispus măsura reținerii tânărului cercetat pentru viol pentru 24 de ore, iar ulterior instanța competentă a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, a arătat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Chiar dacă Florin Costel Bătrîniuc a fost arestat, se pare că în libertate mai sunt și alte persoane care au abuzat-o sexual pe fată.
”La Poliție fata i-a spus doamnei psiholog că au mai făcut și alți băieți asta, iar pe unii din ei îi și știm. Nici unul din ei nu a pățit nimic”, a mai povestit mama minorei.
După episoadele de viol, fata a rămas cu coșmaruri, motiv pentru care a fost dusă la un medic specialist. ”Nu putea să îmi doarmă noaptea și o întrebam, mamă, îţi face ceva Costel? Avea coșmaruri, am mers cu ea la medic, dar nici ea nu și-a dat seama. Se trezea noaptea și își punea pătura în cap, dar nu l-a strigat niciodată pe Costel”, a rememorat mama fetei.
În cursul anului trecut, toți cei patru copii minori ai familiei au fost luați de Direcția pentru Protecția Copilului Suceava, dar între timp doi dintre minori au revenit acasă.
”Fetița și băiatul de 6 ani care a asistat la acele scene de viol sunt la un asistent maternal și sunt foarte bine, ceilalți doi copii mai mici au fost reintegrați în familie și sunt monitorizați de Primăria Șcheia”, a menționat Nicoleta Daneliuc, reprezentantul Direcției pentru Protecția Copilului Suceava.