Accidentul de tren de marți după-amiază de la Rădăuți s-a produs din vina șoferului. Acestea sunt concluziile anchetei derulate de polițiști, care arată că persoana aflată la volan a dat dovadă de o crasă inconștiență. Autovehiculul marca Ford Galaxy surprins de locomotiva trenului Suceava - Putna era condus de o femeie în vârstă de 45 de ani, din Rădăuți. În mașina care se deplasa pe strada Constantin Brâncoveanu, din Rădăuți, se mai aflau alte patru persoane, din care trei erau copiii șoferiței imprudente. Femeia nu s-a asigurat corespunzător, iar trenul a lovit mașina și a împins-o pe o distanță de 22 de metri. În urma impactului, au suferit leziuni fizice șoferița, diagnosticată la Spitalul Rădăuți cu traumatism cranio-cerebral, pasagerul dreapta față, un bărbat de 74 de ani, diagnosticat la Spitalul Rădăuți cu traumatism cranio-cerebral, precum și pasagerii din spate, respectiv copiii șoferiței. Cel mai mare, în vârstă de 17 ani, a fost diagnosticat cu contuzie mandibulă stângă, iar cel de 16 ani a fost diagnosticat cu contuzie coapsă dreaptă. Fetița de numai 8 ani a fost singura care a scăpat fără nici o leziune, ci numai cu o spaimă cumplită.