A XV-a ediție a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice ale Studenților ELSTUD 2021 a avut loc zilele trecute la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava. La competiția din acest an au fost înscrise peste 50 de lucrări din domeniul Ingineriei electrice, Energeticii și managementului energiei, Calculatoarelor și al Ingineriei aplicate. Lucrările au fost realizate de studenți de la ciclurile de studiu de licență, masterat și doctorat din România, Republica Moldova și Rusia. Organizator al ELSTUD 2021 a fost Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, iar manifestarea a fost finanțată de Ministerul Educației Naționale.
„Ingineria este o profesie pragmatică. Ne lovim zilnic de ea, ea generează confort și influențează cultura societății, deci creează civilizație. Tehnologia a cuprins planeta, iar inginerii sunt cei care o pot pune în slujba fiecărui om. Din acest motiv, în această ediție s-a organizat o secțiune nouă, dedicată ingineriei aplicate, la care au participat studenți de la inginerie medicală și ingineria autovehiculelor din diferite centre universitare, precum și cinci lucrări din domeniul energeticii ale studenților de la Universitatea din Kazan”, a precizat prof. dr. ing. L. Dan Milici, coordonatorul comitetului de organizare.