Administratorul unei firme de exploatare lemn din Marginea, trimis în judecată pentru infracțiunea de distrugere în cazul unui atac cu un ciocan silvic asupra mașinii unui activist de mediu, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o amendă penală de 3.000 de lei. Judecătorii i-au aplicat lui Liviu Olărean 150 de zile amendă, corespunzătoare unei amenzi penale de 3.000 de lei. Instanța l-a mai obligat pe inculpat să achite 1.000 de lei, daune morale, în condițiile în care prejudiciul material a fost achitat de inculpat pe parcursul procesului.
Victima din acest caz, Dănuț Ghinghiloschi, a înaintat apel, nefiind mulțumit de soluție, astfel că dosarul va fi reanalizat de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava.
Acesta a fost primul caz de lovire sau distrugere din cele sesizate de activiștii de mediu în ultimul an în care s-a dispus trimiterea în judecată a autorului. Este, din informațiile noastre, și singurul. Momentul în care Olărean a lovit cu un ciocan silvic în geamurile mașinii activistului a fost înregistrat video. Impactul mediatic a fost major la acea vreme, astfel că bărbatul din Marginea a și fost reținut în arestul poliției județene, timp de 24 de ore.
Activistul de mediu a sesizat chiar că i s-a pus viața în pericol, având în vedere că interiorul mașinii s-a umplut de cioburi de sticlă, însă încadrarea faptei a rămas la infracțiunea de distrugere. El a reclamat un prejudiciu de 300 de euro în urma acțiunii de distrugere, prejudiciu care a fost achitat.
Firul evenimentelor. Activistul a urmărit un camion până în curtea unei societăți
Pe 12 noiembrie 2020, Dănuț Ghinghiloschi, în vârstă de 24 de ani, din orașul Solca, a sesizat poliția că o persoană i-a vandalizat mașina în curtea societății SC Holz Transport SRL Marginea.
Activistul se afla la volanul unui autoturism marca BMW X6, cu volan pe partea dreaptă, înmatriculat în Marea Britanie, și a observat un camion care tracta o remorcă pe raza localității Rădăuți. Atât camionul, cât și remorca erau supraîncărcate cu lemne, a apreciat activistul. Tânărul a plecat în urmărirea camionului, dinspre Rădăuți spre Marginea, continuând urmărirea până în curtea SC Holz Transport SRL Marginea, unde șoferul autoutilitarei a oprit.
Ulterior, în timp ce era la volan, activistul a văzut cum de el și de mașină se apropie un bărbat furios, cu un ciocan în mână.
”Ce filmezi, mă, mu...le”, a spus agresorul, după care a lovit cu ciocanul de dimensiuni mari în geamul lateral al mașinii.
Activistul a accelerat pentru a se îndepărta, dar agresorul a lovit în geamul portierei dreapta spate, pe care l-a spart. Arma albă a căzut pe bancheta din spate.
Partea vătămată din acest dosar, Dănuț Ghinghiloschi, este cel care se afla la volanul BMW-ului X6, în ziua de 20 ianuarie 2021, când a avut loc gravul accident rutier de la Sucevița, în care a fost rănit Daniel Bodnar. Atunci, Dănuț Ghinghiloschi a pierdut controlul asupra mașinii BMW X6, aceasta lovind violent mai multe obstacole.
Daniel Bodnar a revenit acasă, este bine, dar se află încă în proces de recuperare.