Polițiștii de la Secția Rurală Adâncata au continuat cercetările dintr-un caz de tăiere ilegală și furt de material lemnos surprins de trei silvicultori, în pădurea Dragomirna, cei doi indivizi care se deplasau cu o căruță încărcată cu lemn fiind puși sub acuzare și pentru ultraj, după ce i-au amenințat cu acte de violență pe angajații Direcției Silvice. Agresorii s-ar fi folosit de o drujbă și de un par, pentru a-și asigura scăparea.
Cazul s-a petrecut pe 22 iunie, când, în jurul orei 15.00, Iosif Emanuel Bararu și Cosmin Costică Grosu, ambii din Mitocu Dragomirnei, după ce au tăiat lemn din pădurea Dragomirnei, aparținând de Ocolul Silvic Pătrăuți, au fost depistați în timp ce transportau cu atelajul hipo material lemnos spre domiciliu.
Trei lucrători silvici i-au surprins în pădure, însă cei doi au fost hotărâți să-și asigure scăparea și să plece cu lemnul mai departe. Concret, au trecut la amenințări cu moartea, mai ales asupra unuia dintre silvicultori, care le-a cerut să se oprească, pentru a preda materialul lemnos. Unul dintre agresori avea o drujbă în mână, astfel că silvicultorii nu s-au putut apropia, acesta amenințând că îi omoară. Astfel, cel doi au plecat cu tot cu lemn, comițând astfel și fapta de tâlhărie calificată (furt comis prin violență).
Polițiștii și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei doi, pentru comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, tâlhărie calificată și ultraj.
Joi, 24 iunie, pe numele celor doi au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, în baza cărora au fost introduși în arestul poliției județene.
Vineri, 25 iunie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a formulat propunere de arestare pe numele celor doi, unul pentru tâlhărie calificată, iar al doilea și pentru tâlhărie calificată și pentru ultraj.
Judecătoria Suceava a admis propunerea și a emis pe numele ambilor mandate de arestare pentru 30 de zile.