Pelerini de pretutindeni vin în fiecare an la Suceava, pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan cel Nou, cel dintâi Sfânt ocrotitor al Moldovei. Împreună cu locuitorii orașului ei participă la slujbele ținute în incinta Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, stau în priveghere sau ascultă Cuvântul Domnului la Sfânta Liturghie, însoțind în procesiune apoi moaștele Sf. Ioan cel Nou pe străzile orașului. Sucevenii cu care am stat de vorbă cred că sprijinul asupra oamenilor acestor ținuturi ale Moldovei, sau ale Bucovinei de astăzi, vine din partea Sfântului Ioan de la Suceava, a cărui forță divină se revarsă în fiecare an asupra lor. Cei mai mulți dintre ei se consideră favorizați de prezența ocrotitorului Sf. Ioan cel Nou, de la care cer sprijin și reușite an de an.
”De câte ori avem o problemă, venim și ne rugăm Sfintelor Moaște și simțim ajutorul”
Maria este unul dintre interlocutorii pe care i-am întâlnit în incinta mănăstirii și ne-a spus despre Sf. Ioan cel Nou: ”Am citit mult despre el și îl văd într-un fel de a ajuta, în multe privințe. Chiar eu am cunoscut și am simțit acest lucru, că m-a ajutat în momentele grele ale vieții și de câte ori m-am rugat, am simțit ajutorul lui. De câte ori avem o problemă, venim și ne rugăm Sfintelor Moaște și simțim ajutorul. Cred că noi, sucevenii, suntem foarte privilegiați că locuim pe aceste meleaguri, pentru că vedeți, vin credincioși din toată țara.”
IarVictoria ne-a vorbit despre importanța acestui sfânt pentru locuitorii din zonă: ”Pentru noi, mai ales sucevenii, se sărbătorește foarte frumos în tot anul, iar de data asta chiar a fost deosebit. A fost o altfel de organizare și se simte un pic mai multă disciplină. Prezența Sfântului la Suceava înseamnă foarte mult pentru mine, mai ales că stau la un bloc de peste drum de mănăstire și mă simt mai apropiată și ocrotită. Când vine o ploaie mare nu îmi este frică, pentru că îmi pun speranțele la el. Avem o nădejde, când mă scol dimineața privesc spre Sfânt și fac o Sfântă Cruce, spunând <Doamne ajută-mă, Sfinte Ioane!>. Chiar și cei care nu sunt practicanți cu biserica simt o înălțare a sufletului.”
”Sf. Ioan cel Nou a însemnat întotdeauna alinare și ajutor”
Credincioșii care trăiesc pe aceste meleaguri ne-au povestit despre ajutorul primit de la Sf. Ioan cel Nou, la care s-au rugat în permanență. Elena a povestit:
”Pentru mine, ca suceveancă, Sf. Ioan cel Nou a însemnat întotdeauna alinare și ajutor. Pentru ziua asta de sărbătoare mare mi se pare normal să renunțăm noi sucevenii, pentru a se putea bucura de Sfânt cei care vin din altă parte. Noi îl avem tot timpul și ne putem ruga la el în fiecare zi. Am ajuns și eu undeva departe în pelerinaj și am simțit că exact lucrul ăsta îl făceau ardelenii, pentru noi bucovinenii veniți de departe. Am venit ca și copil sărac în acest oraș și am avut întotdeauna impresia că atunci când am avut nevoie, Sfântul Ioan cel Nou m-a ajutat, el fiind îngerul meu păzitor”, iar Dragoș, venit de la Udești pentru marea sărbătoare, ne-a spus: ”De câte ori ajung acolo mă reculeg și când ajung acasă mă simt mai ușurat, mai bun. Oamenii vin de departe aici pentru a se ruga și cred mult în sprijinul pe care îl pot primi de la Sf. Ioan cel Nou.”
Sf. Ioan cel Nou, o mare sărbătoare pentru credincioșii din întreaga țară
Prezența moaștelor la Suceava este considerată de cei mai mulți credincioși ca fiind ocrotitoare. Ioan ne-a spus: ”Este o sărbătoare foarte importantă, iar inclusiv eu port numele Sfântului Ioan cel Nou. De câte ori mă duc la Sfânt mă rog pentru prosperitate, liniște, bunăstare și să ne înțelegem mai bine între noi. Cred că suntem favorizați de prezența moaștelor lui aici, prin faptul că zona este foarte prielnică pentru rugăciune, pentru credință, pentru evlavie și protejată din toate punctele de vedere”, iar Vasilică crede că oamenii de aici sunt privilegiați:
”Este foarte importantă această sărbătoare, pentru că de această zi e legată aducerea Sfintelor Moaște la Suceava. Din această cauză se și vede că suntem mai ocrotiți, pentru că dacă era secetă, de Sânziene Sfântul Ioan cel Nou aducea ploaia. E un mare avantaj, ne putem duce oricând în fața lui pentru a ne ruga să ne dea speranțe...”
Mihai vine vara din străinătate pentru a se reculege și închina la racla sfântă: ”Această sărbătoare este foarte importantă, pentru că Sf. Ioan cel Nou este sfântul ocrotitorul al Sucevei și al Moldovei. El e ocrotitorul nostru și această sărbătoare ne îndreaptă mai mult spre Dumnezeu și credință. Chiar dacă eu sunt de mulți ani în străinătate, eu simt că el e Sfântul Nostru, e ocrotitorul nostru, eu mă rog la el și el se roagă pentru mine”, în timp ce Nicolae retrăiește de fiecare dată bucuria faptului că trăiește în preajma protectorului: ”Este o sărbătoare foarte importantă pentru noi, mai ales sucevenii, dar nu numai, pentru toată țara. Aici vin credincioși din toate colțurile țării și ei simt ajutorul Sfântului Ioan cel Nou în rugăciunile pe care le fac la racla sfântului. Și noi mergem mereu și ne rugăm acolo, pentru că este un sfânt deosebit, este un protector al Bucovinei și se vede acest lucru că suntem feriți de inundații și de alte fenomene ale naturii deosebit de periculoase. Când mă duc la racla Sfântului și mă pun în genunchi și spun o rugăciune, simt că plec de acolo cu o încărcătură de energie pozitivă deosebită, vin alt om acasă. Dacă locuiam în altă parte, poate mergeam la Sf. Parascheva la Iași, dar noi ne bucurăm enorm că îl avem aici pe Sf. Ioan cel Nou.”