Un consumator casnic din zona Rădăuți a avut parte de o surpriză total neplăcută din partea furnizorului de gaze naturale. La începutul lunii mai, acesta a primit o ofertă de la Nord Gaz SRL prin care i se aducea la cunoștință că prețul negociat este de 125 de lei/MWh. Firește, în ofertă era stipulat că furnizorul poate mări prețul în anumite condiții, o portiță prin care se poate umbla practic la orice oră la preț. Consumatorul a acceptat oferta și a semnat noul contract de furnizare a gazului metan. Surpriza a venit după doar câteva zile, când același furnizor i-a transmis că începând cu data de 1 iulie 2021 va avea de plătit 145 de lei/MWh. Trebuie spus că atât prețul din oferta inițială, cât și cel din noul contract sunt exprimate fără TVA. Practic, consumatorul va avea de achitat câte 172,55 de lei/MWh, asta dacă va consuma anual până la 280 MWh. În cazul în care se va încadra între 280-2.800 MWh prețul va scădea puțin, iar suma de plată pentru fiecare unitate va fi 170,17 lei, cu TVA inclus.
”E adevărat că în ofertă era stipulat că prețul poate fi modificat de furnizor, dar modul în care au procedat este mârlănesc. Adică îmi trimiți o ofertă știind că peste câteva zile vei majora prețul. Din punctul meu de vedere a fost un joc murdar, făcut cu bună știință. Nu era mai fair-play să-mi spună de la bun început care este oferta reală?”, s-a întrebat rădăuțeanul.
La data de 1 iulie 2020, piața gazelor naturale pentru casnici a fost liberalizată, prețurile reglementate de stat au dispărut, iar oamenii au avut posibilitatea fie să aleagă un alt furnizor de gaze, fie o ofertă concurențială a furnizorului lor actual, fie să nu facă nimic, și să primească în continuare gaze de la vechiul lor furnizor la prețul din oferta sa standard, care a înlocuit vechiul preț reglementat.
Doar 28% dintre clienții casnici de gaze semnaseră însă un contract concurențial cu furnizorul de gaze, fie cel actual, fie unul nou, potrivit unor date comunicate de ANRE în luna martie. Acest lucru înseamnă că marea majoritate a clienților sunt încă în ultima situație: primesc gaze de la vechiul furnizor pe care l-au avut înaintea liberalizării, la prețul stabilit acum un an. Contractul, ca și prețul, are însă o valabilitate de un an, deci termenul expiră la 30 iunie 2021, iar oamenii trebuie să semneze un nou contract. Dacă nu fac vreo alegere, vor primi gaze de la vechiul furnizor, la prețurile noi din oferta pe care o primesc acum.