Deja celebrul de acum Cornel Cernoschi, din Dornești, cel care refuză cu orice chip să se supună legilor din România și se urcă la volan fără a avea permis de conducere și fără a înmatricula mașina, având plăcuțele inscripționate cu numele său, a ajuns din nou în arestul poliției județene, reținut în primă fază 24 de ore, în noaptea de joi spre vineri.
Cornel Cernoschi, în vârstă de 42 de ani, a ispășit opt luni de închisoare pentru aceleași infracțiuni (conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat), însă ieșit abia de câteva luni de zile a fost prins deja de mai multe ori la volan, conducând mașina cu plăcuțe personalizate cu inscripția ”Cornel Cernoschi”.
Ultima oară a fost prins la volan joi, 17 iunie, în jurul orei 20.00, când un echipaj de la Secția Rurală Gălănești, aflat în supraveghere trafic pe raza satului Costișa, comuna Frătăuții, Noi, a observat din nou, pe drumul din sat, de mașina care nu are cum să nu atragă atenția.
Conducătorul auto s-a conformat semnalelor regulamentare de oprire și a oprit autovehiculului pe partea dreaptă a drumului comunal. El le-a înmânat agenților de poliție mai multe documente xerox, declarând verbal faptul că nu deține documentele originale ale sale și nici ale autoturismului pe care îl conduce.
Bărbatul are permisul de conducere anulat, iar mașina este radiată din circulație din anul 2018, au indicat bazele de date.
Suceveanul se revendică membru în organizaţia „Suveranilor”, care contestă orânduirea din România. Mişcarea se opune statului, indiferent de forma acestuia. Ideologia "suveranilor" este un amestec de credinţe în drepturile proprietarilor de pământuri, cu precepte din Biblie. Ideea principală a acestora este de a nu trăi sub controlul unui stat ce încearcă să controleze diverse aspecte din viaţa omului de rând. Radicalismul acestora îi face însă să intre cu mare uşurinţă sub sfera legilor penale.
Bărbatul din Dornești pare a fi din nou aproape de o perioadă mai lungă de stat după gratii.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți urmează să decidă ce măsuri va lua în continuare față de inculpat.