Campania de vaccinare împotriva coronavirusului pandemic, Sars-Cov-2, continuă în județul Suceava, dar într-un ritm destul de scăzut, care nu va duce curând la imunizarea în masă spre care se țintește.
Astfel, în cursul zilei de miercuri, 16 iunie, în județul Suceava s-au vaccinat 593 persoane (275 cu doza I şi 318 cu doza a II-a), distribuția pe centre de vaccinare fiind următoarea:
- Centrul de la Iulius Mall Suceava – 66
- Sala de sport Colegiul „Ştefan cel Mare” Suceava - 39
- Sala sport Şc. „Miron Costin” Suceava – 19
- Drive-through Shopping City Suceava – 48
- Spitalul orășenesc Gura Humorului - 30
- Cămin Cultural „Al. Arșinel” Dolhasca - 22
- Sala de sport Liceu „Dragoș Vodă” Câmpulung - 27
- Incinta gradina ZOO Rădăuți – 103
- Stadion Vatra Dornei - 18
- Sala de Sport Şcoala „Al.I. Cuza” Fălticeni – 40
- Casa de cultură „Mihai Teliman” Siret – 13
- Cămin cultural Sf. Ilie – 38
- Cămin cultural Salcea - 12
- Cabinete medicale de familie - 118
“Până la data de 16 iunie 2021, în județul Suceava s-au vaccinat împotriva Sars-Cov-2 85.868 persoane, din care 75.150 persoane au primit și doza a II-a. Combatem pandemia împreună!”, a transmis dr. Dinu Florin Sădean, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Suceava. Vaccinarea se face fără programare, doar cu actul de identitate.