Secția de Drumuri Naționale Suceava a demarat, de la începutul acestei săptămâni, o lucrare care presupune turnare de covor asfaltic pe DN 2 H, în comuna Putna. Noul covor se așterne pe o porțiune de 4,8 kilometri. Lucrarea este executată de lucrătorii de la ”Drumuri Naționale” în regie proprie.
Lucrările erau stabilite ca urmare a evaluării tehnice a părții carosabile de pe DN 2 H, realizate încă de anul trecut.
Noua lucrare presupune, practic, suprafață de rulare complet nouă pe porțiunea DN 2 H de la Putna.
DN 2H Rădăuți-Gălănești-Putna este de ani de zile într-o stare destul de proastă. Drumul nu a fost reabilitat capital de ani de zile, multe porțiuni fiind pline de gropi. Șoseaua este destul de îngustă pe multe porțiuni, ceea ce crește riscul de accidente, mai ales că se circulă cu viteze destul de mari.