Un puternic incendiu a făcut scrum un gater care funcționa în comuna Mănăstirea Humorului. Flăcările au fost observate luni după-amiază, în jurul orei 15.30, iar pentru stingerea acestora au fost trimise trei autospeciale ale Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mănăstirea Humorului.
Hala din lemn ardea generalizat și exista pericol de propagare la o casă de locuit și la construcții anexe învecinate. Pompierii au stins flăcările după o oră și jumătate de muncă, iar cauza incendiului a fost stabilită drept jarul sau scânteile provenite de la un aparat de sudură. A avut de muncă și echipajul SMURD venit la fața locului, care a acordat îngrijiri medicale proprietarului care prezenta arsuri minore la nivelul capului. După ce a primit îngrijiri medicale, bărbatul a refuzat transportul la spital.
Flăcările au distrus hala gaterului, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, circa 7 metri cubi lemn de foc, peretele unei construcții alăturate pe aproximativ 20 de metri pătrați și o magazie din lemn pe 30 de metri pătrați. S-au degradat utilaje de prelucrare a lemnului și instalația electrică. Pagubele în acest caz sunt estimate la 150.000 de lei, iar proprietarii nu aveau asigurare nici pentru materialul lemnos și nici pentru construcție.