Consiliul Judeţean Suceava, împreună cu Serviciul Județean Salvamont și Centru Național pentru Informare şi Promovare Turistică, a început, marţi, marcarea traseului de pelerinaj intitulat „Via Mariae”. Vicepreşedintele CJ Suceava Niculai Barbă a precizat că traseul unește locurile de închinare la Maica Domnului, începând de la Mănăstirea Putna şi până în Austria, la Mariazell. Niculai Barbă a spus că lucrările de marcare au început de la Putna. El a estimat că până pe data de 2 iulie se va finaliza marcarea traseului de la Suceviţa la Mănăstirea Humorului, iar până pe 15 august va fi terminată marcarea în totalitate, până la ieşire din judeţ, în zona Râşca.
„Vreau să precizez că în acest demers avem sprijinul primăriilor de pe traseu, precum şi al Direcției Silvice Suceava. De asemenea, până la Suceviţa, traseul coincide cu cel al traseului Via Transilvanica, ce face legătura între Putna și Dunăre”, a precizat Niculai Barbă.
Ruta de pelerinaj „Via Mariae” este un drum spiritual turistic, un drum care se bazează pe cinstirea Sfintei Maria de către popoarele din Europa Centrală, dar totodată unește locurile mariane și valorile istorice, culturale aflate de-a lungul traseului, fără deosebire de religie. Acest drum are ca scop construirea în Europa Centrală a traseului turistic și de pelerinaj, respectiv a rețelei care să sistematizeze valorile religioase din această regiune. Via Mariae face legătura în direcția est-vest între Mariazell din Austria, Budapesta, Máriapócs și Șumuleu Ciuc, iar în direcția nord-sud între Czestochowa, Esztergom, Budapesta și Medjugorje. Drumul trasează o cruce pe harta Europei Centrale (Austria, Ungaria, România, Slovacia, Polonia, Croația, Bosnia), realizând astfel o rețea de trasee de pelerinaj bazate pe valorile locale, asemănător cu El Camino. În România, Via Mariae pornește din Carei, aflat la granița Româno-Ungară, traversează județele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Bacău, Neamț, Suceava, ajungând până la Putna, aproape de granița cu Ucraina. Principalele obiective ale sale sunt sanctuarele mariane de la Nicula (jud. Cluj), Șumuleu Ciuc (jud. Harghita), Mănăstirea Neamț (jud. Neamț), Cacica și Putna (jud. Suceava). În fiecare localitate prin care trece există cel puțin un obiectiv turistic, cultural sau natural.
Pe teritoriul județului Suceava traseul are o lungime de aproximativ 130 de km. Acesta începe de la intersecția județelor Neamț și Suceava, din fața Mănăstirii Neamț și are ca punct final Mănăstirea Putna din județul Suceava. Cu un efort de durată medie de 5-6 ore, traseul este împărțit pe parcursul a 7 zile, numărul de kilometri parcurși într-o zi fiind între 15-25.