Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 14 iun 2021 - Anul XXVI, nr. 137 (7749)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Spectacol în premieră

“Titanicul” sau tragi-comica aventură a unor însetați vampiri moldoveni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Să fii vampir nu e așa ușor pe cum ai crede... iar o comedie poate fi de groază!

Ce legătură poate fi între faimosul Titanic și niște săraci vampiri moldoveni, mereu însetați, înfometați, datori “pe caiet” la cârciumă și la prăvălie, dar cu uimitoare cunoștințe generale, descurcăreți și chiar simpatici, după ce ajungi să-i cunoști mai bine și treci de înfiorătorul aspect de “monstru”?

O lume care se scufundă. O lume imaginată cu multă ingeniozitate, migală și profesionalism de întreaga echipă care a contribuit la realizarea spectacolului “Titanicul”, într-un timp relativ scurt, în condiții aspre impuse de pandemie, pe toate planurile. Rezultatul îl confirmă încă o dată pe Cosmin Panaite, actor al Teatrului “Matei Vișniec” Suceava, drept un regizor talentat, cu viziune, bun cunoscător al artei teatrale și regizorale, de care vom mai auzi cu siguranță.

„Titanicul” este un spectacol care arată un univers aparte dar în același timp familiar. Lumea vampirilor și cea a spectatorilor se întrepătrund spectaculos, scene de groază te fac să râzi în hohote sau te înduioșează, iar personaje desprinse din filmele horror au un farmec aparte, în vreme ce chipurile lor, extrem de expresive, te urmăresc, din cotloanele minții, chiar și după ce ai ajuns acasă...

Lumea fantastică a vampirilor moldoveni este dominată de „haz de necaz”, deşi “vaporul” lor se scufundă deja de ceva vreme.

Familia Nanei Lenţa poate fi orice familie din România.

Vampirii din „Titanicul” se confruntă cu probleme extrem de omeneşti, care îi umanizează în ciuda aspectului fioros (foarte bine realizați, buni oricând în filme horror).

Fiecare personaj este construit minuțios, iar interpretarea actorilor Cristina Florea, Diana Lazăr, Alexandru Marin, Delu Lucaci, Bogdan Amurăriței, Horia Andrei Butnaru și Costin Bucătaru merită din plin răsplătită cu ropote prelungite de aplauze, ceea ce s-a și întâmplat, atât sâmbătă cât și duminică, când a avut loc premiera spectacolului care merită să fie jucat peste tot în țară, inclusiv la festivalurile consacrate.

Universul sonor este compus de Bobo Burlăcianu (de la trupa Fără Zahăr), care a dat spectacolului interesante și uneori comice accente de musical,  mișcarea scenică este realizată de coregrafa Andreea Belu (foarte atentă și implicată), în vreme ce scenografia, care are un cuvânt greu de spus în ansamblul spectacolului, este semnată de Sebastian Raţiu.

„Mi-a plăcut tare să lucrez la Titanicul, mai cu seamă prin prisma faptului că am descoperit în prietenul Cosmin Panaite un regizor atent până aproape de perfecțiune și implicat până la sânge în găsirea esenței artistice și a adevărului teatral. În plus, genul horror e inexistent în teatru și asta a contribuit la transformarea proiectului într-o experiență valoroasă” consideră Bobo Burlăcianu, care a “trăit” spectacolul, la premieră, ascuns privirilor, de un colț al Hanului Domnesc.

Meritul pentru reușita spectacolului îi revine și autorul textului, scriitorul ieșean Florin Lăzărescu, care mărturisea anterior premierei, la care a fost prezent, în primul rând, cu sufletul la gură:

„Nu credeam că o să scriu teatru horror, dar uite m-a convins Cosmin Panaite, pentru Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava. Îmi plac provocările și asta chiar mi-a foarte plăcut, cu atât mai mult cu cât pornește de la o povestire de-a mea din Lampa cu căciulă, în care eu nu văzusem și nu mizasem pe potențialul de gen”.

Povestea merită urmărită în spectacol, la fel ca și jocul actoricesc, din care se remarcă Cristina Florea, mama vampirilor, dar și Diana Lazăr, în dublu rol, de vampiraș – diavol împielițat, iar la extrema cealaltă, de bunică-mireasă pe jumătate senilă, dar foarte interesantă ca personaj.

 

Mai lăsați Netflix-ul și mergeți la teatru, la o comedie de groază - se merită!

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului “Titanicul” sau tragi-comica aventură a unor însetați vampiri moldoveni.
 Vizualizări articol: 1587 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
“Titanicul” sau tragi-comica aventură a unor însetați vampiri moldoveni5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei