Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că „al treilea eșec consecutiv” al acceptării Planului Național de Redresare și Reziliență, la Bruxelles, dovedește nu doar că actualul guvern „este incapabil”, ci dă și dovadă de aroganță.
„Coaliția PNL-USRPLUS-UDMR a dat dovadă de aroganță, respingând orice mână întinsă de PSD, orice dialog social real, orice consultări profesionale. Premierul Cîțu și echipa sa guvernamentală au făcut totul de capul lor, doar pentru interesele lor politic-partizane, imaginându-și că pot umfla conturile „consultanților” sinecuriști, livrând doar maculatură la Bruxelles”, a afirmat senatorul PSD. Acesta spune că echipa guvernamentală a sacrificat „cu iresponsabilitate” interesele naționale, binele public, „pentru jocuri politice meschine” și pentru asta plătește întreaga țară, „care trebuie să se resemneze și să îndure, în timp ce restul țărilor europene, care și-au făcut treaba, încasează miliardele de euro ale PNRR-urilor proprii”.
„Practic, Comisia Europeană a demolat și a treia variantă de PNRR trimisă la Bruxelles. Sunt 24 de pagini de critici consistente, de la infrastructură până la educație, referitoare la costuri nejustificate, supraestimări, neconcordanțe între sume, lipsă metodologii de calcul, lipsa informațiilor sau informații neclare. Astfel, actualul guvern a reușit din nou să facă România de râs! Însă, cel mai grav este că acest nou eșec compromite avansul de aproape 4 miliarde de euro, de care țara are disperată nevoie, pe care l-ar fi primit, până la finalul anului, dacă guvernul și-ar fi făcut datoria”, afirmă liderul PSD.
Potrivit acestuia, critica „întemeiată” a Comisiei Europene privind PNRR a fost atrasă de două tipuri de greșeli, care dovedesc „delăsarea, superficialitatea și incompetența celor care chipurile au lucrat la PNRR”. El dă ca exemplu proiectele reunite sub denumirea „România Educată”, la care Comisia Europeană a reclamat că investițiile „sunt puse la grămadă”, fără să fie evidențiată fiecare în parte, cu cifre clare; la construcția de creșe, tabelul cu costuri citează studii existente, fără a le indica; există un cost „neclar” de 100.000 milioane euro legat de subcapitolul „reducerea abandonului școlar”; la subcapitolul „Școli verzi”, justificarea costului e bazată pe cercetări de piață, deși ar trebui utilizat costul național standard sau costurile altor proiecte europene; la subcapitolul „echiparea laboratoarelor școlare”, există diferențe între calcule (707 milioane euro vs 711 milioane euro).
Despre un al doilea tip de greșeli, senatorul Ioan Stan spune că sunt „penale premeditate, făcute cu intenția ticăloasă de a umfla buzunarele consultanților, sinecuriștilor și clientelei politice”. La acest capitol, Stan a subliniat că, la Fondul de capital de risc pentru IMM-uri, Comisia Europeană a apreciat un cost de 133.000 euro/persoană pentru training drept „excesiv”, iar în întregul program ar fi planificate nu mai puțin de 2 miliarde de euro pentru consultanță. „Considerăm că scuzele și explicațiile premierului și ale ministrului Ghinea sunt tardive și inutile. Nu au cum și nu mai pot ascunde realitatea. Actualul guvern este incapabil și trebuie să plece acasă, drept pentru care, PSD face ce trebuie și depune moțiune de cenzură”, a mai spus senatorul PSD Ioan Stan.