Ziua Eroilor, Ziua Recunoștinței Naționale

La data de 24 august 1920 a fost adoptată Legea pentru cinstirea eroilor căzuți, prin care s-a instituit ZIUA EROILOR ca sărbătoare a recunoștinței și eroismului românesc. ZIUA EROILOR coincide cu Sărbătoarea Înălțării Domnului.

În fața morții ce i-a ajuns pe inamici pe câmpul de luptă, încetează toată rivalitatea, dușmănia și furia lor de răzbunare. Inamicii de odinioară odihnesc acum în morminte din același cimitir de onoare, îngrijit de mâna creștinească a membrilor societății Cultul Eroilor, iar alții își dorm somnul de veci chiar în același mormânt comun, într-o frățească îmbrățișare, drept simbol al pășniciei și durabilei convețuiri care ar trebui să existe între popoare și țări, îndeplinind porunca Sfintei Scripturi„și pe pământ pace, între oameni bună voire” - Patriarhul Miron Cristea.

Revista Cultul Eroilor Noştri din anul 1924 a publicat, după şase ani de la sfârşitul primului Război Mondial, un amplu şi emoţionant articol, referitor la această zi de cinstire a eroilor neamului, astfel:

O ZI CA ORICARE ALTA?

În întreaga țară, clopotele au început să sune mai vremelnic ca niciodată. Glasul lor pare schimbat, mai sonor și mai duios. Privirile tuturor se îndreaptă spre clopotele cenușii ale bisericilor. Fiecare pare că se întreabă dacă nu cumva mâinile cunoscute ale scumpilor eroi dispăruți sunt acelea care dau clopotelor, în ziua aceasta, legături neobișnuite și sonoritate ciudate glasuri omenești, chemând sufletul celor de jos spre limpezile înălțimi ale cerului.

          E Ziua eroilor! E ziua cinstirii nemuritorilor neamului! De aceea nu-i sat cât de îndepărtat sau pierdut prin bărăganul nesfârșit al Dunării sau prin văgăunile munților, nu e colibă cât de umilă și suflet cât de simplu, care să nu știe că astăzi trebuie cinstiți Eroii Neamului. Au trecut sașe ani de la încheierea păcii care pusese capăt celui mai mare prăpăd pe care l-a cunoscut omenirea.

Șase ani și-au scurs zilele și uitarea peste ruinele războiului. În toate țările apusului pacea și-a reluat obiceiurile blânde și tihnite câștigând pe oameni și facându-i să uite durerile trecutului, pentru bucuriile viitorului.

          Numai la noi, însă, liniștea nu găsește nicăieri găzduire, durerile în loc să se stingă pierind devin tot mai adânci și chinuitoare și chiar deasupra mormintelor, buruienile neplivite amintesc asprimea sufletelor, în loc de bunătate care se cade să se reverse în pioase îngrijiri peste ele. Numai la noi jalea războiului nu s-a isprăvit încă. S-ar părea că blesteme nesfârșite ne-au ursit la chinuri continue.

          Se pare că n-au fost de ajuns sutele de mii de morți rămași pe câmpurile de luptă. Acum trebuie să moară toți ai lor, pentru ca să nu mai rămână nici o urmă din neamul vitejilor. Și cei scumpi pier.

          Este războiul mizeriei morale, cu atât mai dureros pentru noi cu cât nici un alt neam, nici dintre cele învingătoare, nici din cele înainte nu-l cunosc nu-l duc ca noi.

          Pentru ce oare? De unde această pedeapsă asupra noastră?

          Sunt fapte pe care nu le înțeleg decât acei care nu și-au pierdut încă din suflete credința. Aceia încă au arma cu care să lupte și să biruie. Ceilalți, nu, și de aceia vor pieri. Suferim păcatul de a nu fi încă pregătiți sufletește pentru vremurile mari pe care le trăim. Din minunata bogăție și frumusețe a pământului nostru, noi n-am văzut decât floarea și n-am căutat decât bogăția lui. Nici pământul țara nu l-au cinstit cum se cuvenea.

          Vor învia oare marile amintiri de glorie? Își va aminti oare poporul și conducătorii lui la aceste chemări prelungi de clopote și datoriile lui de pietate față de morții neamului? Își vor ridica oare odată cu privirile și sufletul spre cer, înțelegând că numai prin bunătate și milostenie se va înălța la timp acolo, în loc să ia drumul chinurilor suspământene? Va înțelege el oare glasul morților eroi, care-i vorbește prin sunetul duios al clopotelor?

          Doamne! Doamne! luminează-ne sufletul întunecat și întoarce-l din rătăcirea în care se află, spre căile tale! Iartă-ne greșelile față de morții glorioși ai neamului și de marea lor înfăptuire și dă-ne puterea să-i urmărim pe drumul jertfei de sine pentru binele neamului și cinstirea țării!

Clopotele sună fără încetare! Dar înspre cimitirile în care sunt cinstiți eroii nu merg decât șiruri de femei cernite și copii îngălbeniți de suferință. Sunt procesiunile de mironosițe angelice, sunt sfintele neamului nostru. Lor, numai lor, li se vor arăta ziua aceasta sfântă neamului, cum li s-a arătat îndureratelor femei, pe drumul Damascului, Mântuitorul.

Nouă, celorlalți, nu! Și până atunci, până nu vom schimba sufletul, până când nu vom merge și noi alături de ele ca să cinstim pe eroii neamului, până atunci clopotele ce vor suna ZIUA EROILOR, nu vor vesti cu bucurie victoria și binefacerile ei, ci numai jalea războiului, care continuă secerișul nemilos în brazdele adânci ale neamului românesc.

     Suferințele eroilor noștri căzuți și-au făcut drum spre faimă, izbânda pământească n-are înțeles decât numai dacă cinstea țării stă înaltă ca o culme -1920 Maria

În gloria eternă a muri este a trăi. De aceea acum ZIUA EROILOR va trebui să fie marea noastră sărbătoare națională, ZIUA SFÂNTĂ răsplată meritată pentru cei care au căzut, îndemnul înălțător pentru cei care au rămas.

Eroii care au căzut pentru patrie, aceștia sunt stăpânii sufletelor noastre, în fața mormintelor glorioase viața se vede mică în fața morții.

A cinsti cu vorbe de laudă pe cei care numai sunt e bine, dar ceea ce este încă și mai mare este să pregătim generațiile în succesiune ca să fie la înălțimea sufletească morților eroici - Constantin Bacalvașa din Cultul Eroilor Noștri 1924.

Preluare din revista Cultul Eroilor Nostri 1924.

 A consemnat,

 Președintele Filialei Suceava a

Asociației Naționale a Cultul Eroilor” Regina Maria”

Col.(rtr.) Neculai Niga