Iertarea – calea spre desăvârșire (II)

Cine consideră că este rușinos și umilitor să ceri iertare, acela încă nu știe că iertarea îl înnobilează pe om. Asta înseamnă că cel care iartă, își înalță sufletul prin iertare. Spiritul a primit o lecție, dar iertarea este necesară pentru a înțelege situația așa cum trebuie, pentru ca omul să rămână om.

Scuza superficială este sora mai mică a iertării făcută cu seriozitate. Dar și scuza conștientizată, care pleacă din suflet, poate însemna conștientizarea greșelii și în acest caz ea acționează eliberator.

Scuza și iertarea acționează ca un medicament asupra rănilor sufletești. Dar, a cere iertare când ești obligat de altul sau chiar când te obligi tu însuți, înseamnă uz de forță și el provoacă și mai multă răutate ce poate să crească și să se transforme în răzbunare. Dacă simțiți că nu sunteți pregătiți să iertați, aflați că veți fi nevoiți să suferiți în continuare, deoarece în felul acesta veți învăța. Străduiți-vă să vă purtați față de iertare așa cum v-ați purta cu mentorul dumneavoastră care vă învață atât cât îi dați voie să vă învețe. Când vă veți lămuri asupra cauzei necazului dumneavoastră vă veți deschide și pentru iertare.

Chiar și în familie, unul observă că ceilalți o duc bine, ceea ce îl enervează dacă lui îi merge prost. Omul enervat nu meditează asupra propriilor gânduri, îl vede doar pe cel de alături. De exemplu, soția pune o întrebare banală: „Ce să-ți pregătesc la prânz?” Soțul, abrutizat de problemele lui materiale, nu vede decât fața ei preocupată, pe care o ia drept reproș, și începe să țipe; „De ce mă întrebi? (Așa ar vrea să țipe la un subaltern) Nu vezi că și așa am destule pe cap? Nimic nu pricepi din viața asta (cineva l-a ofensat pe el în acest mod), nu știi să spui decât adu-mi, iar eu trebuie să le fac pe toate!" Și așa mai departe! Strigătul, caracteristic pentru orbirea totală, continuă mult timp. În felul acesta își rezolvă acest om negativitatea care s-a acumulat în el. De rezolvat n-o rezolvă, fiindcă își varsă răutatea neconștientizată acolo unde nu trebuie. Cel care își aduce la serviciu problemele de familie și își varsă toate necazurile în fața colegilor sau cel care aduce acasă problemele de serviciu, nu face decât să-și chinuie familia, mai ales copiii, și nu se va elibera de tensiune. Dimpotrivă, își va amplifica greșelile.

„Liniștește-te, dragul meu - ar trebui să spună soția - sentimentul tău de vinovăție a atins limita critică. În întrebarea mea n-ai văzut dorința de a-ți pregăti ceva gustos ca să mai uiți de gândurile ce te frământă. Lasă sentimentul acesta de vinovăție. El a venit să te învețe că nu există vină, ci greșeli. Ți-ai asumat o sarcină prea mare, o răspundere prea mare. Este cumplit să te simți vinovat, dacă ceva nu-ți reușește. În felul acesta poți ceda foarte repede.

Te iert că te-ai aruncat asupra mea, învinovățindu-mă. Iartă-mă și tu pe mine că am vrut prea multe lucruri, că am exagerat. Mă iert și eu că am atras învinuirile tale. Eu și așa exageram cu gândurile mele alarmante, cu obligațiile mele, cu simțul meu de responsabilitate - ceea ce înseamnă frică și sentiment de vinovăție. Ele atrag învinuirile tale. Privirea mea tânjea după sclipirea aurului. Iartă-mă.

Sentiment de vinovăție, învinuire! Vă mulțumesc că m-ați făcut să mă gândesc la timp, înainte ca amândoi să facem infarct.”

În acest mod ar trebui procedat, dar oamenii nu știu să gândească așa. Un conflict se încheie cu insulte, după care urmează lacrimi din partea unuia și scrâșnet din dinți din partea celuilalt. Sau izbucnește o ceartă dușmănoasă, fără rost, când se aduc acuzații dureroase, după care sentimentul de vinovăție devine și mai mare. Care dintre ei va fi primul care face infarct, continuând să trăiască în felul acesta, depinde de al cui pahar se va umple primul. Abia atunci partea adversă va începe să se căiască, să se învinovățească că a greșit în multe privințe.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com