Inserția profesională a absolvenților pe piața muncii reprezintă o temă care suscită un interes din ce în ce mai crescut pentru actorii instituționali implicați în domeniul educației universitare.
Pentru apropierea tuturor părților implicate în acest proces, reprezentanții Departamentului de Contabilitate, Audit și Finanțe al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au organizat vineri, 4 iunie, în aula din Corpul E al USV, o întâlnire cu cei interesați în acest domeniu, sub denumirea ” Succesul inserției pe piața muncii a absolvenților din domeniul contabilitate și finanțe”.
La eveniment au participat reprezentanți ai unor firme angajatoare din domeniul serviciilor de contabilitate și audit, din domeniul bancar, dar și din alte domenii de activitate, absolvenți ai programelor de studii de licență și de masterat din domeniul Contabilitate, dar și cadrele didactice ale Departamentului de Contabilitate, Audit și Finanțe.
USV, o universitate responsabilă social
Discuțiile au fost axate pe modalitățile de inserție profesională a absolvenților de științe economice, reprezentanții universității sucevene fiind cei interesați în absorbția forței de muncă calificate pe băncile facultății de profil, pe piața serviciilor din domeniu contabil și de audit. În cuvântul de deschidere, prof. univ. dr. Veronica Grosu, șeful Departamentului de Contabilitate, Audit și Finanțe, a spus: ”Motivul pentru care ne aflăm astăzi împreună este de a găsi noi soluții cu privire la angajarea tinerilor absolvenți, de a ne pune aceleași întrebări și de a ne oferi reciproc răspunsuri la aceste transformări profunde și rapide care au loc în ultimul timp în profesia contabilă, în cea de audit, în domeniul finanțelor în general. Sunt acele schimbări cu care v-ați confruntat cu toții, fiind vorba de procesul de digitalizare, de inteligență artificială, de transumanism, de blockchain, cu care poate că v-ați confruntat deja în practica de zi cu zi. De aceea consider că este important să reușim în cadrul acestei triade formate din profesori, studenți absolvenți și din angajatori să ne susținem reciproc și să încercăm pe cât este posibil să oferim ce avem mai bun pentru a construi o comunitate sustenabilă în zonă, iar noi, ca universitate care ne-am intitulat Universitate Antreprenorială, să devenim în primul rând o universitate responsabilă social.”
Firmele din domeniul serviciilor economice, de mare ajutor pentru studenții facultății de profil
Reprezentanții universității sucevene s-au bucurat de prezența în sală a liderilor celor mai importante firme de contabilitate din zonă, bine cunoscuți audienței după ce mulți dintre tinerii prezenți și-au făcut stagiul de practică și au deprins îndemânarea meseriei în cadrul acestor importante firme. Cadrele didactice din cadrul Departamentului de Contabilitate, Audit și Finanțe al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică conștientizează faptul că performanța în acest domeniu nu se poate realiza fără sprijinul celor din mediul de afaceri. De aceea, împreună, prin realizarea fundației acestei colaborări, și profesorii vor reuși să dezvolte abilități și să formeze competențe la studenții lor, un lucru de care vor beneficia reprezentanții firmelor din domeniu, care sunt principalii angajatori pe această piață de muncă. Conducătorii acestor firme au primit mulțumirile conducerii departamentului și al facultății pentru efortul pe care și l-au asumat în conlucrarea cu universitarii și în inserția profesională a absolvenților USV. S-a spus aici că e nevoie de un feedback dinspre piața muncii spre universitate, pentru ca programa și curricula universitară să poată fi adaptate noilor cerințe ale pieței. Luminița Chihai, reprezentanta unei firme de servicii de contabilitate unde studenții au făcut practică de-a lungul timpului, a vorbit despre colaborarea cu mediul universitar sucevean: „Noi sperăm să vină generații la fel de bine pregătite cum au fost până acum, să se schimbe un pic piața muncii, pentru că la acest moment companiile noastre nu mai sunt atât de atractive, deși o meserie adevărată se învață la noi, în firmele de contabilitate. Eu îi îndemn pe studenții care vin în practică să-și ia în serios aceste ore, pentru că au ce învăța aici. Vă mulțumim pentru că ne-ați oferit absolvenți foarte buni, oameni pe care noi i-am crescut și cred că foarte multe companii mari au în rândurile lor foști angajați de-ai noștri.”
Idei noi și impresii au fost schimbate în cursul evenimentului
Ideea unei universități antreprenoriale, așa cum se dorește a fi astăzi USV, este încurajată și de Liliana Agheorghicesei, în calitate de președinte al Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, și care a declarat: ”Sunt atât de încântată să văd atâta căldură și transfer de emoție între mediul academic și acești oameni speciali pentru noi, care formează forța de muncă ce reprezintă pentru mediul de afaceri produsul finit al unei munci continue”, iar o absolventă de mulți ani a facultății, revenită pentru studii de masterat, și-a amintit: ”Am terminat în urmă cu 10 ani de zile, iar surpriza a fost acum la întoarcere să găsesc o universitate complet schimbată, cu profesori foarte, foarte buni și dedicați. Este adevărat că trebuie să vină și din partea studenților implicarea și dovada că vor să învețe ceea ce li se predă. Contabilitatea nu se învață cu rapiditate, cu ușurință, ci trebuie să te dedici.”
La eveniment au acceptat invitația de a participa reprezentanții a peste 10 firme angajatoare din domeniul serviciilor de contabilitate și audit, din domeniul bancar, dar și din alte domenii de activitate, care și-au expus cele mai stringente puncte de vedere legate de inserția pe piața muncii a absolvenților din domeniul contabilitate.
Organizatorii au speranța că problematicile care au fost abordate vor fi utile tuturor părților interesate, cadrele didactice aflând punctele de vedere ale angajatorilor legate de cerințele acestora în ceea ce privește nivelul de pregătire a absolvenților. În felul acesta se pot face demersuri pentru adaptarea curriculei universitare, astfel încât firmele își pot asigura în viitor angajați competenți, iar studenții și absolvenții își vor găsi mai ușor un loc de muncă potrivit nivelului lor de educație.