Festivalul Luminii, ediția a VIII-a, desfășurat sub mottoul „Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”, eveniment organizat de cercetașii suceveni, din cadrul Centrului Local (CL) „Ținutul Fagilor” Suceava, a reunit sâmbătă, 5 iunie, sute de copii, tineri, vârstnici, părinți, profesori, voluntari și ONG-uri etc., care au participat la diverse ateliere și jocuri în aer liber. Participanții au făcut schimburi de carte, au vizitat târgul handmade, iar spre seară, după ora 21:00, au aprins mii de gulguțe în cele trei locații în care s-a desfășurat evenimentul: în Parcul „Trei Bărboși”, în Parcul Tătărași și în Parcul Central din municipiul Suceava.
Acest proiect de tradiție al cercetașilor a apărut în anul 2004, la inițiativa unor cercetași din Cluj, care și-au dorit să facă uitate grijile de zi cu zi, chiar și pentru câteva ore, să aducă un zâmbet pe buzele cetățenilor și să implice comunitatea într-un eveniment prin care fiecare se putea manifesta liber, prin artă, joacă sau alte modalități. Festivalul a fost îmbrățișat ulterior de cercetași din toată țară, ajungând la Suceava pentru prima dată în anul 2014, anul acesta serbând cea de-a VIII-a ediție.
- Idei, perspective și oameni de toate vârstele
David Netedu, membru CL „Ținutul Fagilor”, responsabil cu comunicarea - „Festivalul Luminii” 2021, ne-a spus căFestivalul Luminii„vrea să unească idei, perspective și oameni de toate vârstele, amintindu-ne de frumos și de lumina în adevăratul sens al cuvântului, invitându-ne să ne valorificăm timpul și să contribuim cu mic, cu mare la însuflețirea orașului. De aceea, la Suceava au fost organizate jocuri și ateliere pentru cei mici și pentru cei mari, ateliere de muzică, atelier handmade, unde s-au confecționat gulguțe, acele cutiuțe din hârtie care au menirea de a aduce o fărâmă de speranță și bucurie în sufletele participanților, așa-zisele <gulguțe fericite>. Ne-am dorit foarte mult ca și părinții să participe, alături de copii, la jocurile pregătite de cercetași. A fost și un concurs cu premii, muzică bună, autentică, oameni creativi, tot ce trebuie pentru un astfel de eveniment”.