Administrația Națională de Meteorologie a emis luni dimineață o nouă avertizare de tip cod galben, valabilă și pentru județul Suceava, începând de luni de la ora 12:00 până marți la ora 21:00.
În intervalul menționat, în Dobrogea, în estul și nord-estul Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ.
În Banat, Crișana, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, în vestul și nord-vestul Munteniei, precum și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și, pe arii restrânse, 40...50 l/mp.
În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...30 l/mp.
Codul galben vizează aproape întreaga țară, în vreme ce pentru județul Tulcea și zona costieră a județului Constanța este emis un cod portocaliu de ploi abundente.