Violența intrafamilială a devenit tot mai crescută, în ciuda faptului că persoanele agresate au la îndemână mai multe modalități de a se apăra. În multe cazuri, persoanele care sună după ajutor la 112, în general femei, renunță să mai formuleze și cereri pentru instituirea unor măsuri de protecție, iar în alte cazuri polițiștii care merg la fața locului consideră că nu există un risc imediat pentru integritatea și viața celui vizat. Totuși, sunt și cazuri în care se instituie măsuri de protecție.
Așa se face că în mai puțin de 12 ore au fost emise trei astfel de documente, în toate cazurile cei vizați fiind bărbați. Un prim caz s-a înregistrat vineri la amiază, când o femeie din Dolhasca a cerut ajutorul polițiștilor, cărora le-a povestit că fostul concubin, de care s-a despărțit de circa două luni, o amenință telefonic cu acte de violență. Polițiștii au considerat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri față de victimă și de cei doi copii minori și să nu ia legătura în nici un fel cu aceștia.
În aceeași zi, în jurul orei 21.00, o altă femeie, de această dată din Volovăț, a sunat la 112 și a reclamat că un bărbat de 38 de ani i-a amenințat mama și a înjurat-o. Polițiștii veniți la locul incidentului au constatat că bărbatul era în continuare agresiv, motiv pentru care l-au încătușat și l-au dus la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți, iar în paralel au întocmit și ordinul provizoriu de protecție.
Un alt treilea caz l-a avut în prim-plan pe un bărbat de 30 de ani, din Ostra. Acesta s-a întâlnit cu fosta soție la o spălătorie și după o scurtă ceartă i-a spart geamul de la portiera stângă față de la autoturismul său. Bărbatul s-a ales cu interdicția de a se apropia sau de a lua legătura cu fosta soție, dar și cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere.
În ce condiții se poate cere sprijinul polițiștilor
”Poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc. Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane. Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.