Curajul de a spune lucrurilor pe nume

Ceea ce exprimăm ne conectează cu oamenii din jur și cu lumea într-o manieră cu adevărat spectaculoasă. O piesă importantă este exprimarea clară și pașnică față de ceilalți. Fiecare dintre noi are un sistem de convingeri complex și stratificat, care face referire la propria persoană, la cei din jur, la întreaga lume și la orice altceva. Complexitatea acestui sistem de convingeri și imaginea pe care o avem referitor la conexiunea noastră cu oamenii din jur va influența cu fermitate felul în care îi abordăm pe ceilalți.

Unii tind să îi abordeze pe semeni cu aroganță sau mânie. Mulți îi percep pe oamenii din jur cu teamă. Și multe persoane aleg să se închidă în sine și nu mai comunică deloc. Niciuna dintre aceste situații nu constituie o formă sănătoasă de exprimare. Avem nevoie să eliminăm emoțiile neplăcute alegând maniere adecvate și sănătoase de a simți și comunica. Este nesănătos să trăim o permanentă stare de furie și învinovățire, verbalizată agresiv sau pe care să o tot acumulăm în ființa noastră. Această imposibilitate de a comunica armonios ne secătuiește întreaga energie a corpului. Așadar, este bine să ne debarasăm de orice exprimare neprietenoasă și apoi să construim în loc un mod armonios și plăcut de a comunica cu alții.

Oricare ar fi situația, exprimarea sănătoasă este una civilizată și onorantă, iar exprimarea iubitoare abundă în compasiune și apreciere. Când ne dăm seama că afirmațiile pline de speranță, optimism și pace ne conferă energia specifică lor, tindem apoi să le folosim tot mai mult.

Acest lucru nu înseamnă că trebuie să fim pasivi. Pentru a declanșa cu adevărat forța exprimării este important să înlăturăm tiparele pasivității. Fericirea reală nu decurge din faptul că evităm conflictele, ci din rostirea propriului adevăr, fiind conștienți că avem dreptul să facem asta. Astfel, exprimarea pașnică nu înseamnă menținerea păcii cu orice preț, ci adoptarea unui calm izvorât din faptul că știm cu adevărat cine suntem și suntem dispuși să exprimăm acest lucru față de oricine.

Acest lucru aduce în discuție următorul declanșator, care este rostirea adevărului propriu – atât față de sine, cât și față de alții. Poate părea ceva dificil pentru aceia care nu au habar de puterea lor reală sau de valoarea identității lor. Dacă ne simțim confuzi în această privință, este timpul să privim adânc în sufletul nostru. Verbalizarea propriului adevăr se produce atunci când ne deschidem față de identitatea noastră eternă și ne dorim să recunoaștem că suntem o ființă vrednică ce răspândește bine și pozitivitate în jurul ei. Este nevoie de curaj pentru asta deoarece avem nevoie de voința de a ne întreba ce ne dorim, fiind conștienți că merităm ca dorința să ni se împlinească.

Dacă refuzăm să ne verbalizăm adevărul, ne limităm puterea, ne tragem singuri înapoi și ne consumăm timpul tânjind din nou după recunoaștere și împlinire. Viața noastră capătă un cod adânc înrădăcinat al neîmplinirii și al lipsei de bucurie. Frustrările abundă pentru că nu putem cere și nici măcar nu putem exprima care ne sunt nevoile. În cele din urmă, aceste emoții dau în clocot, creând stări specifice neliniștii sau depresiei care ajung să ne guverneze întreaga viață.

Când se întâmplă astfel, fluxul magic al vibrației adevărului și exprimării pur și simplu trece pe lângă noi, lăsându-ne în urmă. Fenomenul este atât de important, încât devine deseori o lecție de viață care ne îndeamnă să învățăm cum să ne rostim propriul adevăr. Astfel, dacă avem probleme atunci când este cazul să ne apărăm pe noi înșine, să ne exprimăm emoțiile sau opiniile ori să adresăm solicitări rezonabile în folosul nostru, trebuie să ne eliberăm de vechile obișnuințe de a comunica. Vechile tipare ale închiderii în sine, fricii de a rosti ceea ce credem, rușinii, ezitării, neîncrederii în noi și în ceea ce credem trebuie să dispară treptat pentru a face loc unui comportament care să aibă la bază curajul de a ne deschide, de a ne exprima liber fără frică ideile, opiniile și de a ni le susține în fața celorlalți.