Un contabil a fost reprimit la locul de muncă, de unde furase 170.000 de lei. Este vorba de Constantin Gabor, fost contabil la Școala Gimnazială „Constantin Tomescu” din Pleșești, comuna Vulturești, care a fost condamnat de Judecătoria Fălticeni la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 4 ani.
Instanța l-a obligat pe inculpat să achite părților civile, Școala Gimnazială „Constantin Tomescu” din Pleșești și Primăria comunei Vulturești, suma de 169.262,24 leicu titlul de despăgubiri materiale, lucru pe care, însă, bărbatul nu l-a făcut.
Constantin Gabor a depus recent o cerere de revenire pe funcția pe care a lucrat până în anul 2012, aceea de contabil. Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale „Constantin Tomescu” Pleșești s-a reunit într-o ședință în care s-a discutat soarta fostului contabil condamnat cu suspendare. Rezultatul ședinței: 6 voturi pentru revenirea fostului contabil pe funcție, 3 voturi împotrivă.
Această decizie este scandaloasă, ne spune Ioan Puiu, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, care a completat că nu este admisibil așa ceva. „Acest om nu poate să revină pe aceeași funcție, la același loc de muncă, în aceeași instituție de unde a furat, chiar dacă a primit pedeapsă cu suspendare. Nu s-a recuperat nici un prejudiciu. Ne surprinde cum au putut să voteze membrii consiliului de administrație ai școlii revenirea acestuia pe funcție. Nu este corect. Probabil l-au votat oameni din vechea echipă, pe când Constantin Gabor era contabil. L-au votat oameni care îl susțin, prieteni... îmi este greu să cred. Nu este moral. Inspectoratul Școlar Județean Suceava va anula în cel mai scurt timp, la prima întâlnire a consiliului de administrație, decizia luată la şcoala din Pleșești. Acest contabil a furat din banii școlii, din banii de salarii, pe care nu i-a mai pus la loc. Nu mai poate să lucreze în această școală”, a mai spus Ioan Puiu, inspector școlar general adjunctIȘJ Suceava.
Constantin Gabor a fost trimis în judecată pentru fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, furt și infracţiuni de înşelăciune. Unii reprezentanți ai școlii (și nu numai) unde a lucrat bărbatul spun că „această atitudine, acest tupeu pe care îl are Gabor sfidează orice bun-simț față de toți colegii. Este păcat că școala este din nou subiect de bârfă prin comună și nu numai. Nu discutăm sentința. Se poate discuta însă CV-ul impresionant pe care l-a dobândit bărbatul. Se bucură încă de susținere, în condițiile în care s-a dovedit că a furat, că a falsificat acte, că suma furată nu a fost recuperată...”