Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan este de părere că se impune o evaluare riguroasă a legislației cu incidență asupra proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile. Acesta spune că în ultimii ani s-au mai adus ajustări punctuale atât legislației privind utilizarea fondurilor externe, cât și legislației privind achizițiile publice, însă, chiar și așa, în foarte multe situații, legislația națională, în loc să ajute, dimpotrivă, a împiedicat succesul proiectelor finanțate din bani europeni.
”Pachetul mare de finanțare obținut în anul 2020 prin eforturi diplomatice importante de către Președintele României și Guvernul PNL trebuie să conducă la o dezvoltare echilibrată a întregii țări. Românii, indiferent în ce parte a țării locuiesc, au dreptul la condiții similare de viață. Cu toții știm că la București standardul de viață se apropie de cel european, în timp ce în Moldova sau Oltenia aderarea noastră la UE nu s-a resimțit pe deplin. Decalajele mari de dezvoltare între regiunile istorice ale țării au produs efecte deosebit de grave, precum exodul tinerilor, calitatea mai scăzută a unor servicii publice și sărăcirea administrațiilor publice locale, care nu au surse de finanțare a investițiilor. Multe localități au intrat în spirala sărăciei, situație din care nu pot ieși decât prin ajutorul Guvernului și prin fructificarea fondurilor europene”, este de părere Ioan Balan.
Deputatul sucevean susține că România se va dezvolta prin proiecte mari, gestionate de guvern și autorități centrale, dar și prin proiecte mai mici, administrate de primari și consilii județene.
”Ar fi în beneficiul nostru, al tuturor, dacă vom crea toate pârghiile legale necesare, astfel încât primarii din zonele mai puțin dezvoltate să poată să-și finanțeze planurile de investiții locale, din cele 80 de miliarde de euro care sunt puse de UE la dispoziția noastră. Am încredere că actualul Guvern va reuși să simplifice și să debirocratizeze procesele de accesare a fondurilor europene de către administrația publică locală și să pună la dispoziția primarilor și consiliilor județene toate instrumentele necesare pentru a asigura succesul proiectelor. Fiecare proiect încheiat cu succes va fi un pas în față în îndeplinirea obiectivului nostru central, de a moderniza fiecare comunitate locală și de a crește în mod real veniturile populației”, a mai precizat Ioan Balan.
Parlamentarul liberal crede că rata mare de succes în ceea ce privește accesarea fondurilor europene se poate realiza luând exemplu de la alte țări, precum Germania, Franța, Austria sau Danemarca.
”Nu este nicio rușine să ne inspirăm din legislația și din practicile statelor care au avut rate mari de succes în utilizarea fondurilor europene. Nu este o rușine să solicităm sprijin de la Comisia Europeană pentru a perfecta acele lucruri care nu merg în țara noastră. Rușinos ar fi să credem că le știm pe toate și să riscăm să pierdem oportunități care ar permite ca țara noastră să ajungă la un standard de dezvoltare asemănător țărilor occidentale”, a concluzionat Ioan Balan.