Trei tineri din Fălticeni sunt puși sub acuzare într-un dosar de înșelăciune în formă continuată, fiind acuzați că erau complicii din libertate a doi indivizi încarcerați, care au înșelat suceveni printr-o noua metodă de înșelăciune, metoda „Covid”. Autorii sunau victimele și le trăgeau de limbă cu privire la rude aflate în alte localități, după care le spuneau că respectivele rude sunt infectate cu Covid. Pasul următor era anunțul că este nevoie de o sumă de bani pentru tratarea rudelor bolnave. Complicii din libertate se deplasau apoi la domiciliul victimelor și ridicau bani. În total, sunt șapte părți vătămate, care ar fi dat pentru rudele ”bolnave” sume cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei.
Autorii acționau imediat, pentru ca victimele să nu aibă timp să se dezmeticească ori să-și sune rudele. Astfel, autorul de după gratii suna victima, îi îndruga o poveste la telefon, după care o anunța că un colaborator va veni imediat după bani. Cum complicii erau din Fălticeni, și victimele sunate erau tot din Fălticeni.
Din informațiile noastre, înșelăciunile erau comise efectiv din Penitenciarul Arad, de doi încarcerați. Unul dintre ei este tot din Fălticeni, Vasile Răzvan Lucan, frate cu unul din cei care acționau în libertate.
”În perioada 31.03.2021-14.04.2021, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au înlesnit activitatea infracţională desfăşurată de alţi doi inculpaţi în cauză, care, fiind încarceraţi în penitenciar, au indus în eroare 7 persoane vătămate, afirmând în mod mincinos că un membru de familie se află în spital pentru a fi tratat ca urmare a infecţiei cu virusul SARS-Cov-2, pretinzându-le diferite sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor. În concret, doi dintre inculpaţi s-au prezentat la domiciliile unor victime de unde au preluat diferite sume de bani, iar cel de-al treilea inculpat faţă de care s-a formulat propunerea de arestare preventivă avea rolul de a colecta banii şi a asigura legătura dintre aceştia şi inculpaţii încarceraţi în penitenciar”, au explicat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni într-un comunicat de presă.
Vineri, Judecătoria Fălticeni a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a doi dintre inculpați, Ionuț Marius Lucan și Andrei Lucian Boaru, zis ”Vandamme”, pentru complicitate la înșelăciune. Aceștia erau cei care ridicau banii de la victime, rezultă din cercetări.
În cazul unui al treilea inculpat, Ioan Popescu, cel care colecta banii și asigura legătura cu cei închiși în penitenciar, conform acuzațiilor formulate de polițiști și procurori, judecătorii de la Fălticeni au emis mandat de arestare, pentru înșelăciune, în ședința de luni, 10 mai.
Toți cei trei arestați pot contesta măsura la instanța superioară. Ei au cerut prin avocați luarea unei măsuri mai blânde față de ei, arest la domiciliu sau control judiciar. Cu privire la cei deja închiși, nu s-a formulat cerere de arestare preventivă, probabil avându-se în vedere pedepsele pe care le au de ispășit.
Această metodă de înșelăciune este una nou apărută, însă nu diferă foarte mult de metoda ”accidentul”, fiind practic o adaptare a acesteia la subiectul cel mai actual de acum – virusul SARS-Cov-2.
Inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință finală a instanțelor de judecată.