Pompierii suceveni au avut o zi de sâmbătă extrem de încărcată. Aceștia au fost chemați să stingă nu mai puțin de trei incendii, în diferite zone ale județului. Prima solicitare a venit de la o persoană din Siret. Focul ardea într-un grup sanitar și exista riscul să se extindă la toată clădirea, dar și la construcțiile din vecinătate. Pompierii Gărzii de Intervenție Siret au trimis două autospeciale, care au reușit să stingă flăcările. S-a stabilit că incendiul a plecat de la o sobă fără acumulare de căldură, neizolată corespunzător față de materialele combustibile.
În incendiu au ars mai multe bunuri din interiorul grupului sanitar și obiecte de mobilier. De asemenea, s-au degradat pereții din lambriu pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, obiecte sanitare, elemente de tâmplărie din PVC, coli de învelitoare din tablă de pe acoperiș și alte bunuri.
Tot sâmbătă, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Verești, au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD la un incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Corocăiești. La sosirea pompierilor ardea acoperișul unei construcții comune în care se aflau o bucătărie de vară și șură, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la restul clădirilor din gospodărie.
În final, au ars acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, furaje și bunuri materiale depozitate în pod. În timpul intervenției pompierilor, patru persoane, trei femei cu vârstele de 51, 64 și 68 de ani, și un bărbat de 70 de ani, au suferit atacuri de panică. Cu toții au avut nevoie de sprijin medical, dar și-au revenit și nu a fost nevoie să fie transportați la spital. Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la un cablu electric defect care ar fi provocat un scurtcircuit.
Cel de-al treilea incendiu a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 22.00, în satul Rotunda, din orașul Liteni. La fața locului au fost trimise două autospeciale de la Punctul de Lucru Dolhasca, dar și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Liteni, precum și o ambulanță SMURD. Flăcările mistuiau acoperișul casei și exista pericol de propagare la întreaga locuință, la anexele gospodărești și la o proprietate învecinată. Pompierii au avut nevoie de mai bine de o oră pentru a stinge vâlvătaia și au concluzionat că focul a pornit de la coșul de fum care nu era izolat corespunzător. În final, a ars acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, și s-au degradat tavanul și pereții portanți.