Cum să ne schimbăm viitorul în bine

Ne putem gândi la ADN-ul din celulele noastre ca la un emițător ce transmite în exterior semnalul intențiilor, gândurilor și trăirilor din zona subconștientă. Oamenii de știință au demonstrat că ADN-ul nostru emite un semnal, pe care l-au numit lumină fotonică. ADN-ul este ca un far care transmite ceea ce simțim și suntem capabili să ne citim unul altuia semnalele.

Știința ne arată că întregul univers este în stare vibrațională și fiecare parte a universului, incluzându-ne pe noi, generează propria frecvență unică. Aceste vibrații sunt transmise afară în lume, influențând și afectând într-o mai mică sau mai mare măsură pe cei din jurul nostru. Cuvintele pe care le folosim au de asemenea propria lor frecvență. Cuvintele sunt extrem de puternice. Ele au capacitatea de a crea cel mai frumos vis sau să cauzeze cea mai adâncă durere.

Vibrațiile cuvintelor pe care le-am auzit când eram copii se imprimă adânc în memoria noastră celulară. Dacă cineva ne-a spus că suntem proști sau nu prea deștepți, am crezut acele lucruri. Dacă ni s-ar fi spus că nu suntem buni la cântat sau dansat sau la sporturi, am fi preluat vibrația acelor cuvinte și ar fi avut putere asupra vieții noastre. De asemenea, în opoziție, când am fi fost expuși la cuvinte ce conțineau vibrația frumuseții, am fi preluat și vibrația lor. Dacă ni s-ar fi spus că suntem sclipitori sau excepțional de buni la ceea ce facem sau că suntem amabili, blânzi și plini de compasiune, am fi acționat în concordanță cu acea credință și am fi experimentat o viață de grație și liniște. Pentru majoritatea dintre noi bagajul informațional este mixt. Uneori este evident ce se află în bagaj și uneori nu.

Ceea ce ne ține cu adevărat captivi este setul de sisteme de credințe neproductive și de idei pe care le-am acceptat în interior, sistemul de credințe pe care am ajuns să le acceptăm ca fiind adevărate - o rețea imensă de idei pe care noi le credem corecte sau greșite, bune sau rele, regulile pe care noi ca societate le-am creat și care dictează cum ar trebui să ne trăim viața. Părinții noștri sunt, în mod normal, primii care ne introduc în credințele acceptate. Apoi rudele, profesorii, prietenii, televiziunea și alte forme de mass-media își imprimă ideile în noi.

Copiii sunt niște buni imitatori. Absorb fiecare gând, sentiment și emoție din mediul înconjurător. Copiii nu întreabă dacă o situație este bună sau rea; ei doar absorb și înregistrează ceea ce observă pe benzile lor magnetice „interioare”. Primii șase ani din viața unui copil sunt cei mai programabili. Până la vârsta de șase ani, povestea pe care am învățat-o de la cultura noastră este complet imprimată în interior. Cercetările au arătat că de la naștere până la doi ani, copiii se află în principal pe frecvența de unde delta, o stare inconștientă asemănătoare cu somnul care se aseamănă cu cea a unui adult aflat în stare de hipnoză. Copiii între doi și patru ani se află în principal în starea theta, o starea asemănătoare visului, o stare pe care o experimentăm ca adulți când suntem pe jumătate treziți, pe jumătate adormiți. Pe la șase ani, predomină frecvența cerebrală alfa, o stare de calm care predispune către creativitate și asimilarea de noi concepte. Nu mai devreme de 10 - 12 ani frecvența cerebrală beta devine predominantă. Starea beta este starea activă, focalizată a atenției asociată cu activitatea normală a unui adult treaz. Dacă am putea să ne ținem copiii fără programe până pe la vârsta de șase ani, ar fi eliberați de multe dintre șabloanele epuizante, limitatoare și false.

Credințele programate pe „casetele” noastre interioare acoperă o arie vastă. Aici sunt doar câteva exemple de credințe pe care e posibil să le fi adoptat: Nu ieși afară fără haină sau te vei îmbolnăvi; Nu te urca în acel copac - poți să cazi și să-ți rupi brațul; Fetele bune nu vorbesc neîntrebate; Nu este bine să faci greșeli; Medicamentul X este bun pentru că mulți oameni îl folosesc; Un bărbat nu ar trebui să fie emotiv etc.

Pe măsură ce îmbătrânim, nimeni nu are nevoie să i se amintească să creadă în astfel de afirmații deoarece „benzile” noastre interioare sunt deja programate cu ele. Aceste programe, făcute să ruleze încontinuu în capul nostru, reîntăresc ceea ce trebuie sau nu să spunem, să facem și să simțim.