Marea majoritate a medicilor de familie suceveni sunt în vârstă, iar pentru medicii tineri această specialitate nu este atractivă. Prognoza secretarului general al Colegiului Medicilor Suceava, dr. Irina Badrajan, este că în maximum 10 ani, jumătate din populația județului nu va mai avea medic de familie. Potrivit doctoriței Badrajan, ea însăși medic de familie, peste 65% dintre cei 362 de medici de familie suceveni au depășit vârsta de pensionare. Cei mai vârstnici sunt doi doctori care au 78 de ani și încă lucrează. „Este o neglijare totală a acestui sector, din partea statului. Noi îmbătrânim și din urmă nu vine nimeni. Suntem bătrâni, avem și noi bolile noastre, dar dacă plecăm, rămâne populația fără medic. Dacă nu se iau măsuri, în 10 ani jumătate din populația județului nu va mai avea medic de familie”, a afirmat dr. Badrajan. Medicul a explicat că specializarea medicină de familie nu este atractivă pentru tinerii absolvenți, pe de o parte din cauza sumelor plătite de Casa Asigurărilor de Sănătate pentru fiecare pacient înscris în listă și pentru serviciile medicale prestate, considerate mici, iar pe de altă parte din cauza multiplelor activități administrative și birocratice, specifice cabinetelor medicale individuale. „Pe lângă activitatea medicală, profesională, suntem puși să administrăm un fel de afacere pentru care nu avem pricepere. Apoi, vorbim despre o birocratizare excesivă și de lipsă de predictibilitate, care toate duc la un efort profesional și administrativ supradimensionat, pe care medicii nu prea mai sunt dispuși să-l facă”, a subliniat dr. Irina Badrajan.
În contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava sunt 259 dintre medicii de familie din județ.
Cât câștigă un medic de familie cu vechime și cât câștigă un rezident, indiferent de specialitate
Potrivit informațiilor obținute de la CAS, numărul mediu de pacienți înscriși pe listele unui medic de familie este de 2.200 pacienți, asigurați și neasigurați, iar valoarea medie lunară decontată unui medic de familie este de 21.609,47 lei, adică echivalentul a 4.390 de euro. Din această sumă, 11.394,52 lei sunt banii primiți „per capita”, adică pentru pacienții din listă, iar 10.214,95 lei pentru serviciile medicale prestate.
Valorile lunare decontate se înscriu între echivalentul a 1.630 de euro și 8.557 de euro. Concret, în luna martie, cea mai mică sumă decontată de CAS Suceava a fost de 7.983,45 de lei, unui medic de familie din comuna Rădășeni, care are pe lista proprie 999 de persoane înscrise, iar cea mai mare sumă a fost de 41.929,74 de lei, decontată unui medic din comuna Ostra, care are pe lista proprie 3.132 de persoane înscrise.
Din aceste sume, medicii de familie trebuie să plătească, pe lângă taxele și impozitele prevăzute de lege aferente veniturilor încasate, cheltuielile cu personalul angajat şi cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a cabinetului medical, de la plata utilităților până la mentenanța sistemului informatic. Medicul Irina Badrajan a declarat că, după ce face toate plățile, îi rămâne un venit net de maximum 7.000 de lei, adică echivalentul a 1.400 de euro. Suma nu este cu mult mai mare față de cea câștigată de un rezident în ultimul an. Astfel, în primul an de rezidenţiat salariul unui absolvent de medicină este de 5.700 de lei brut, din care după plata asigurărilor şi impozitelor rămâne cu puţin peste 3.300 de lei.Salariul creşte în fiecare an, în cel de-al treilea an este de 6.700 de lei brut, adică aproape 4.000 de lei net, iar în al patrulea şi al cincilea an de rezidenţiat salariul ajunge la 7.300 de lei brut, puţin sub 4.300 de lei net. În cazul specialităților cu rezidențiat de 6 ani, în ultimul an venitul brut urcă la 7.900 de lei, adică 4.600 de lei net. Salariile sunt aceleaşi indiferent de specializarea aleasă – medicină de familie, medicină dentară, de urgenţă, terapie intensivă, neurochirurgie etc. Pentru comparație, un medic primar care lucrează într-un spital are un salariu de bază între 7.593 și 15.567 de lei brut, la care se adaugă indemnizația pentru titlul științific de doctor, în cuantum de 950 de lei, indemnizația de hrană, cu valoare de 347 de lei, sporul de vechime și sporul de toxicitate plus diverse alte sporuri, care se stabilesc în funcție de conducerea fiecărei unități sanitare.
Menționăm că pentru activitatea realizată în luna martie a.c., celor 259 de medici de familie din județ Casa de Asigurări de Sănătate le-a decontat suma de 5,596 de milioane de lei, din care 2,951 de milioane lei pentru plata per capita și 2,645 de milioane lei pentru plata per serviciu, conform contractelor încheiate pentru acordarea asistenței medicale.