Munți de gunoaie s-au adunat ieri după o amplă acțiune de ecologizare realizată în pădurea care străjuiește drumul dintre Adâncata și Fetești. Pădurea care este proprietate privată nu se află în administrarea Ocolului Silvic Adâncata, iar gunoiul a fost aruncat în decurs de mai mulți ani. Joi dimineață, zeci de oameni, angajați ai Ocolului Silvic Adâncata, ai Primăriei Adâncata, dar și voluntari au luat zona la pas și de pe o distanță de circa un kilometru au adunat 600 de saci cu gunoaie, însemnând 40 mc de deșeuri dintre cele mai diverse, de la anvelope uzate până la peturi de plastic, doze de bere, haine sau hârtii.
Acțiunea a fost organizată de Carmen Mihețiu, șefa OS Adâncata, și primarul Viorel Cucu, aceiași oameni care și-au adus contribuția și la cealaltă amplă acțiune de ecologizare organizată în urmă cu două săptămâni și în urma căreia s-au adunat peste 700 de saci cu gunoaie.
”Vrem ca acestea să fie nu doar exemple, ci și semnale de alarmă pentru oamenii care aruncă gunoaiele la voia întâmplării. Dacă vrem o țară ca afară, să ne comportăm ca atare. Vreau să atrag atenția că în toate zonele de impact vom instala camere de supraveghere, iar persoanele care vor fi prinse că aruncă deșeuri vor fi aspru sancționate”, a arătat Carmen Mihețiu. Ambele zone ecologizate în ultima perioadă au fost și în atenția comisarilor Gărzii de Mediu Suceava, care au constatat existența munților de gunoaie și după discuții cu reprezentanții Ocolului Silvic Adâncata s-au stabilit termene clare pentru igienizare.