Duminică, 9 mai, pe platoul exterior de la Iulius Mall Suceava, Retromobil Club Suceava organizează un eveniment devenit deja tradiţional în municipiul reşedinţă de judeţ, Retro Parada Primăverii. Întâlnirea iubitorilor şi colecţionarilor de vehicule de epocă se desfăşoară sub egida Retromobil Club România. Pe lângă tradiţionalele maşini la care, în anii Epocii de Aur, aveau acces oamenii de rând, cum ar fi Dacia 1300, Aro, Trabant, Vartburg sau Moskvich, vor putea fi admirate şi fotografiate de cei prezenţi şi mărci rare, precum Singer, Volvo, VW Beetle, Opel, MG Gentry, Mercedes, Jaguar etc.
Aşa cum am aflat de la Iulian Todirică, preşedintele Filialei Suceava a Retromobil Club România, Retro Parada Primăverii va aduna la Iulius Mall Suceava, în cadrul primului eveniment din acest an dedicat pasionaţilor de maşini din judeţ, în jur de 50 de retromobile din judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ. Unele dintre ele au mai putut fi admirate şi la ediţiile trecute, dar vor fi şi noutăți pentru că „pe măsură ce trece timpul, numărul pasionaţilor de maşini de epocă este tot mai mare. Vor fi multe autovehicule interesante din toată gama”, a precizat Iulian Todirică.
Retro Parada Primăverii 2021 este un eveniment care se organizează în mai multe oraşe din ţară, prima întâlnire a iubitorilor şi colecţionarilor de vehicule de epocă din judeţul Suceava având loc în urmă cu două săptămâni la Bacău, iar în urmă cu o săptămână, la Cluj. Iniţial, evenimentul de la Suceava era programat pentru Duminica Floriilor, dar a fost amânat din cauza condiţiilor meteo. Retro Parada Primăverii 2021 va avea loc între orele 10:30-15:00, sosirea participanţilor în parcarea mallului sucevean fiind programată pentru ora 10:00. Maşinile vor putea fi admirate până în jurul orei 13:30-14:00. De la ora 14:30 va avea loc Parada autovehiculelor de epocă pe traseul Iulius Mall – Metro.
Două maşini foarte rare vor fi prezente laRetro Parada Primăverii
Iulian Todirică, preşedinteleRetromobil Club Suceava, ne-a spus:„Mulţumesc Iulius Mall Suceava pentru că am găsit înţelegere şi sprijinul necesar organizării acestui eveniment. Fără sprijinul lor şi fără implicarea posesorilor de maşini de epocă, acest eveniment nu ar fi putut avea loc. La expoziţia de oldmobile organizată de Filiala Suceava a Retromobil Club România şi Iulius Mall Suceava, care anul trecut nu a putut avea loc din cauza pandemiei, vor fi expuse şi două maşini foarte rare, un Jaguar MK V 1949 şi un autoturism Plymouth P2 DeLuxe, fabricat în 1936. Acest automobil american a fost fabricat, în gama P2 DeLuxe, doar între 1935 şi 1937, și a ocupat locul II la Concursul de Eleganţă Sinaia 2018, un eveniment retro de gală, organizat de Retro Mobil Club România, sub patronajul Casei Regale a României.
Anul acesta este unul bogat în evenimente dedicate maşinilor de epocă, aşa că ne vom mai întâlni atât la Suceava, cât şi în alte localităţi ale judeţului. Faţă de anul trecut, calendarul evenimentelor s-a dublat.
Unul din cele mai importante evenimente automobilistice pentru regiune este Moldova Classic Rally, competiţia fiind una din cele şase etape din Campionatul Naţional dedicat maşinilor de epocă. Pentru menţinerea etapei din Moldova în acest an, şi care se va desfăşura la Iaşi şi Botoşani, a fost <luptă> comună a tuturor preşedinţilor filialelor Retromobil Club din judeţele Moldovei. Moldova Classic Rally a fost conceput ca o acţiune regională şi este organizat anual în diferite judeţe ale Moldovei prin iniţiativa filialelor judeţene, dar în acest an, din motive greu de înţeles, se dorea ca această etapă să fie mutată în altă zonă a ţării.
Ne dorim ca duminică să fie o zi în care pasionaţii de maşini să se poată bucura, vizual măcar, de câteva exemplare spectaculoase de maşini realizate de mâna omului. Vă rugăm să respectați regulile de distanțare fizică, regulile sanitare şi să purtaţi masca de protecţie.Intrarea este liberă. Vă aşteptăm!”