Cel mai în vârstă cetățean al municipiului Suceava, Lucea Bohatereț, a fost sărbătorit miercuri, 5 mai, la împlinirea impresionantei vârste de 104 ani.
La fel ca anii anteriori, primarul Sucevei, Ion Lungu, a vizitat-o acasă, oferindu-i un tort, flori și șampanie.
“Astăzi am sărbătorit cel mai în vârstă cetățean al orașului nostru, distinsa doamnă Lucea Bohatereț, care a împlinit onorabila vârstă de 104 ani.
A fost o revedere emoționantă, nu ne-am mai văzut atât de des din cauza pandemiei.
I-am urat <La mulți ani>, am închinat o cupă de șampanie, a suflat în lumânările din tort și a primit un ajutor financiar din partea municipalității.
Ne rugăm la Dumnezeu să fie sănătoasă și anul viitor să o sărbătorim din nou. Este un model pentru noi toți. Respect din partea comunității!”, a spus Ion Lungu, după emoționanta întrevedere, desfășurată în condiții speciale, din cauza pandemiei.
Lucea Bohatereț este “Cetățean de Onoare” al municipiului Suceava și a fost declarată “Cetățeanul Centenarului” în 2018.