O șoferiță în vârstă de 54 de ani a trecut prin momente de coșmar chiar în prima zi de Paște. Aflată la volanul unui autoturism marca Skoda, femeia nu a mai putut controla volanul și a zburat într-o râpă de lângă râul Bistrița.
Din primele date rezultă că femeia ar fi adormit la volan, acesta fiind motivul pentru care maşina a părăsit carosabilul. Autovehiculul marca Skoda Octavia a lovit mai multe parapete de beton, iar apoi s-a răsturnat în râpa adâncă de câțiva metri. Mașina s-a oprit foarte aproape de apă și doar norocul a făcut să nu se înregistreze o tragedie. Șoferița a scăpat cu o sperietură zdravănă, dar a reușit să iasă singură din mașină.
Pompierii militari de la Punctul de Lucru Crucea, împreună cu un echipaj SAJ, au acordat primul ajutor medical victimei și au transportat-o la ambulanță. Conștientă și cooperantă, femeia a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare, acuzând dureri lombare.