Două femei au fost prinse joi dimineață într-un supermarket din municipiul Suceava în timp ce încercau să fure 6 bucăți de kaizer. Polițiștii de la Burdujeni au fost chemați la fața locului de către dispecerul de serviciu, care le-a povestit oamenilor legii cum stau lucrurile, punând la dispoziție și imaginile video surprinse de camerele de supraveghere. S-a ajuns la concluzia că Virginia și Isaura au mers mai întâi la raionul de patiserie, de unde au luat 6 cozonaci pe care i-au pus în coșul de cumpărături. Mai apoi, cele două au mers la raionul de mezeluri, de unde au luat 6 bucăți de kaizer, pe care le-au ascuns sub fuste. Au mers la casă, unde au plătit doar cei 6 cozonaci. Polițiștii nu au reușit să recupereze marfa furată, în valoare de 175,77 de lei, iar reprezentanții supermarketului au precizat că se constituie parte civilă în procesul care va urma. Virginia și Isaura s-au ales cu dosare penal și sunt cercetate pentru furt.