Interpreta de muzică populară Elena Negru este „ambasadorul Bucovinei” la Festivalul Național „Regina Sânzienelor”, ediția a VII-a, care va avea loc, în perioada 19-20 iunie 2021, la Suceava.
Profesor în învățământul primar, cu gradul didactic I, licențiată în folclor, culegătoare și interpretă de muzică populară, Elena Negru a devenit un model pentru copiii pe care îi educă atât de frumos, cu dragoste pentru tradițiile și obiceiurile strămoșești.
Din aceste considerente, Elena Negru a fost aleasă pentru al doilea an consecutiv și în juriul prestigiosului festival. „Consider că misiunea dascălului pe pământ este aceea de a promova și a transmite mai departe valorile neamului nostru, de aceea nu pot ține pentru mine ceea ce am adunat în suflet, dragostea pentru folclor și tradiții, ci vreau să le insuflu și elevilor mei pasiunea pentru aceste valori incontestabile ce ne fac unici și ne identifică în lume”, susține Elena Negru.
Grupul „Bilcuța”, emblema școlii și a comunei Bilca
Învățătoarea Elena Negru provine din Bilca, vatră folclorică și leagăn de legendă. De la mama sa, cunoscut rapsod popular și culegătoare de folclor, a moștenit talentul și „lada cu zestre” în care sunt adunate cele mai de preț valori ale neamului nostru: cântecul, portul și tradițiile. În anul 2010, din pasiunea pentru folclor a dascălului Elena Negru, a luat naștere Grupul „Bilcuța”, care s-a remarcat prin autenticitatea portului și a cântecelor, devenind emblema școlii și a comunei Bilca. Împreună, dascăl și învățăcei, au participat la multe evenimente, au fost invitați la televiziuni locale și naționale (Antena 1, TVR Iași, Favorit TV, Etno TV, TVR 3, Național TV, Bucovina TV, Intermedia TV etc.) Repertoriul grupului este vast, format din cântece, obiceiuri de nuntă, obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, culese cu grijă din bătrâni. Atât linia melodică, cât și textul cântecelor din repertoriul Elenei Negru și a Grupului „Bilcuța” îi aparțin învățătoarei, iar orchestrația a fost realizată de maestrul Trifan Leancă și orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava.
„Mirifica lume a Sânzienelor”
În curând vor începe înscrierile pentru Festivalul Național „Regina Sânzienelor”, ediția a VII-a, care va avea loc, în perioada 19-20 iunie 2021, în Bucovina, la Suceava, un bun prilej de a anunța și noutatea din acest an a proiectului cultural: prezența a peste 40 de „ambasadori” în „Regatul Sânzienelor”, „oameni care păstrează viu spiritul acestui ținut de basm”. Este vorba de persoane cunoscute din toată țara, dar și de peste hotare, care prin tot ceea ce fac păstrează și transmit mai departe tradițiile zonei pe care o reprezintă.
Dumitru Parasca, inițiatorul și susținătorul financiar al acestui proiect cultural, a spus că nu există bucurie mai mare pentru el decât atunci când vorbește cu prietenii despre obiceiurile și ritualurile „pe care le făcea mama de sărbători”. „Credința ei că florile de sânziene culese dimineața pe rouă vor alunga bolile și dăunătorii și că îi vor proteja casa este de o frumusețe indescriptibilă, iar puritatea sufletească a mamei mele îmi întărește convingerea că trebuie să transmit și eu, mai departe, minunatele tradiții ale neamului nostru”, mărturisește Dumitru Parasca.
Organizatorul festivalului a completat că așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu toți „ambasadorii” în Bucovina, la Suceava, pe 19-20 iunie, în „Regatul Sânzienelor”, la Festivalul Național Concurs „Regina Sânzienelor”.
Ediția de anul trecut a Festivalului Național Concurs „Regina Sânzienelor” s-a desfășurat online, din cauza pandemiei, dar câștigătorii au fost desemnați pe 20 iunie 2020, printr-o festivitate de premiere care a avut loc la Hanul Voievozilor din Horodnic de Sus, Suceava - Bucovina.
„Ambasadorul Bucovinei” la Festivalul Național „Regina Sânzienelor”, interpreta de muzică populară Elena Negru, „ne-a destăinuit că festival s-a transformat într-un fenomen, „luând o amploare deosebită de la un an la altul, și toate acestea se datorează unui om minunat, Dumitru Parasca, organizatorul și inițiatorul renumitului festival - concurs, căruia îi mulțumesc pentru încredere și colaborarea fructuoasă, de atâția ani. Îl asigur de respectul și aprecierea mea, dar și a tuturor celor care, an de an, au descoperit, la invitația lui, mirifica lume a Sânzienelor”.
Toți „ambasadorii” Festivalului din „Regatul Sânzienelor” au câte un filmuleț de prezentare pe https://reginasanzienelor.ro/ambasadorii-festivalului/, unde vă recomandăm să intrați și să-i cunoașteți mai bine. Pentru mai multe informații despre festival, puteți să luați legătura cu organizatorul evenimentului cultural, Dumitru Parasca, telefon: 0740 060 829, depaserv.radauti@gmail.com.