Juriul îndrăgitei emisiuni “Chefi la cuțite”, de pe Antena 1, a fost luat prin surprindere la cea mai recentă ediție din sezonul 9, atât de mâncarea servită, cât și de cel care a făcut-o, care i-a “cumințit” prin simpla apariție în platou – „Ursul Carpatin”, celebrul luptător de MMA din Bucovina, campion neînvins, cu o poveste de viață ca-n filme.
Când s-au trezit în față cu platourile încărcate cu cârnați rumeniți, cu cartofi prăjiți și ochiuri, “chefii” obișnuiți cu mâncăruri rafinate, care de care mai pretențioase, au făcut ceva mofturi, dar apoi a învins pofta și au început să mănânce cum n-au mai făcut-o altă dată. Inclusiv Speak a venit din culise să guste din preparatele cu miros îmbietor – “să mă mai chemați când primiți mâncare de asta!”.
“Mamă... ca-n vremurile alea bune măi…”, a exclamat Sorin Bontea, care l-a completat pe Florin Dumitrescu, care spunea că ăsta e un meniu obișnuit în casele românilor - “întotdeauna o să ai poftă de cârnați, cartofi prăjiți și ouă”.
“Se vede că e mână de bărbat”, a spus Florin Dumitrescu, întrebându-se dacă poate găti și ceva mai “rafinat”.
Și ce bărbat le-a apărut în față... o namilă de om, un pachet de mușchi, ras în cap și cu barbă, desprins parcă din poveștile cu uriași războinici.
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au rămas uluiți atunci când au văzut cum arată concurentul care a gătit totul - Gheorghe Ignat, cunoscut drept „Ursul Carpatin”.
“Ia zi-i tu acum că nu-ți place mâncarea…”, a rostit imediat Cătălin Scărlătescu, izbucnind în râs.
“Ați mâncat tot?”, i-a întrebat puternicul bucovinean, care i-a făcut pe jurați să mănânce „de frică”.
“Balotează Scărlătescule că mai avem de filmat!”, i-a zis Florin Dumitrescu marelui chef, care avea rețineri, luptându-se adesea cu greutatea.
„Doamne, nu am mâncat așa cartofi buni în viața mea. Și ouăle... mamă... ce cârnați buni… Eu mănânc tot, sunt băiat cuminte”, a rostit Sorin Bontea, „speriat” de impresionantul fizic al bărbatului.
Viața de film a unui multiplu campion, plătit cu 50 de dolari pe lună
Chefii au savurat nu doar mâncarea “Ursului carpatin”, ci și povestea sa de viață impresionantă, Ghiță Ignat punând “pe tavă” nu doar bucatele făcute de el, ci și ce a făcut, cu bune și cu rele.
El s-a prezentat, a spus că vine din Suceava și a dezvăluit faptul că este un fost luptător care a ajuns campion al României de zece ori la luptele greco-romane, fiind în lotul olimpic timp de șapte sau opt ani. Ajuns ulterior în MMA, acesta s-a dovedit de neînvins, retrăgându-se în plină glorie, de dragul familiei și al copiilor săi.
„Am copilărit în Suceava, la 12 ani am intrat pe mâna unui maestru la lupte greco-romane, pe nume Valerică Gherasim. M-a luat să mă cântărească și aveam cam 100 de kilograme și 1,80 metri. Aveam o genă mai de bucovinean așa, o genă mai sănătoasă. Când m-a văzut, mi-a zis să rămân acolo, că el mă scoate campion. Au urmat ani mulți de sport de performanță, am mers la competiții naționale și internaționale, titluri câștigate. La 17-18 ani, atras de anumite anturaje, am luat decizii aiurea. În anii 90, sportul de performanță era plătit prost. Aveam foarte multe medalii, rezultate, dar chiar dacă eram multiplu campion al României, câștigam atunci echivalentul a 50 de dolari lunar. Vedeam lucruri faine la cei din jurul meu, mi le doream și eu... Așa am intrat într-un anturaj greșit, m-am apucat de... recuperat creanțe... să zic așa.
Având fizicul bine construit, fiind tânăr, neînfricat, am început să fac lucruri greșite, duse către limita legii și dincolo de ea... Viața a mers înainte, am făcut tranziția către artele marțiale mixte, am plecat și în America, unde m-am antrenat cu legende, cu campioni (...)”, a dezvăluit concurentul, spre marea surprindere a celor trei chefi.
“Eram învățat să cheltui sume importante și să am un nivel de conform destul de ridicat, iar pentru asta am împins lucrurile... am lucrat și ca gardă de corp. Câștigam într-o noapte cât în șase luni de făcut sport de performanță. Nu sunt lucruri cu care mă laud, de fapt mă rușinez de ce am făcut... Ca urmare a unor decizii mai puțin înțelepte, am ajuns să fiu căutat de Poliție. Au venit facturile... chestii pe care le făcusem cu zece ani în urmă. Am fost arestat pentru fraudă bancară în Australia… greșeli pe care le-am făcut și pentru care am fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Am fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani”, a povestit Gheorghe Ignat, cu multă sinceritate.
Descoperirea care l-a salvat
Cum tricoul pe care îl purta fostul luptător profesionist a fost ales special pentru a transmite un mesaj, la solicitarea lui Scărlătescu, a trebuit să îl explice.
“Mesajul acesta a apărut când toți cei pe care îi consideram prieteni s-au depărtat fără explicații când am început să am probleme. Pentru mine a fost un șoc, consideram că am mulți prieteni și mă pot baza pe oameni, iar când am rămas fără sprijinul lor am căutat un prieten… Atunci am pus mâna pe Biblie și l-am găsit pe Hristos! Și uite că sunt opt ani de zile de când lucrurile s-au aranjat în familia noastră – eram deja în divorț, iar acum avem pace și liniște în casă…”, a spus Gheorghe Ignat, cu lacrimi licărind în colțul ochilor.
“Eu am ieșit din pușcărie, dar nu și pușcăria din mine”
Fostul luptător, care a “dezbrăcat” haina de “urs carpatin”, a pus bazele unei afaceri cu ambalaje pentru industria Horeca – Urspack, unde, chiar de când era în pușcărie, a început să angajeze foști deținuți, cărora societatea nu le dă a doua șansă în viață.
“Eu am ieșit din pușcărie, dar nu și pușcăria din mine... m-a marcat perioada cât am stat acolo și oamenii pe care i-am întâlnit”, a mărturisit neînfricatul luptător de MMA, care a venit la „Chefi la cuțite” pentru o altfel de confruntare… culinară.
“Ești singurul concurent care a venit să ne facă să mâncăm”, a concluzionat Florin Dumitrescu.
Iar pentru asta chefii i-au oferit două cuțite și șansa de-a merge mai departe.