Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a anunțat că această instituție a început eliberarea biletelor de tratament aferente seriei a treia. Constantin Boliacu a transmis că pensionarii suceveni care au depus cereri de acordare a unui bilet de tratament se pot adresa Casei Judeţene de Pensii Suceava pentru eliberarea unui bilet din această serie, dacă au formulat cererea cu cel puţin 30 de zile anterior plecării în staţiune. Boliacu a arătat că pentru această serie Casei Judeţene de Pensii Suceava i-au fost alocate 72 bilete de tratament în stațiunile 1 Mai, Buziaş, Nicolina, Olăneşti, Covasna, Amara, Geoagiu Băi, Moneasa şi Pucioasa.
Șeful Casei de Pensii Suceava a precizat că listele cu numărul biletelor de tratament alocate şi al staţiunilor au fost afişate atât la sediul instituţiei, cât şi pe pagina de internet a acesteia. El a spus că plecarea în stațiuni se va face în perioada intervalul 23-25 aprilie 2021, iar persoanele care sunt beneficiare ale unui bilet de tratament trebuie să se prezinte la sediul Casei Județene de Pensii Suceava cu biletul de trimitere, formular în regim special, de la medic, şi cu buletinul sau cartea de identitate.
Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava a atras atenția asupra faptului că ridicarea tuturor biletelor aprobate se face numai de către titularii acestora, cu actul de identitate în original, la ghișeul 16 de la parterul instituției. El a arătat că în cazuri excepționale ridicarea biletelor de tratament se face de către o altă persoană desemnată de titular, doar cu procură notarială.