În județul Suceava, 3.695 de elevi, dintre care 2.469 din învățământul primar și 1.226 din învățământul gimnazial, organizați în 263 de grupe, în 50 de unități de învățământ, participă la activitățile de educație remedială din cadrul programului „Școală după școală”. Grupele sunt constituite cu o medie de 12 elevi/grupă.
Înscrierea elevilor pentru a participa la activitățile de educație remedială s-a făcut pe baza solicitărilor scriseale părinților/ reprezentanților legali depuse la unitățile de învățământ în care sunt școlarizați și cu respectarea a cel puțin unui criteriu de eligibilitate prevăzut în art. 2 din Normele metodologice de aplicare a programului, aprobate prin Ordinul ministrului Educaţiei nr. 3.300/2021: elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet; sau elevul se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau are situația neîncheiată la cel puțin o disciplină; sau elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare slabe obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului în derulare.
Activitățile remediale, inclusiv pe perioada vacanței de primăvară
Conform Ordinului de ministru nr. 3558/2021 de modificare a structurii anului școlar, activitățile remediale „vor putea fi organizate la cerere, inclusiv pe perioada vacanței de primăvară, cu respectarea Ordinului nr. 3.235/93/4.02.2021 al ministrului Educației și al ministrului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică”.
Vă reamintim că începând cu semestrul al II-lea al anului școlar 2020-2021, Ministerul Educației organizează și asigură desfășurarea Programului național pilot de tip „Școală după școală”, pentru elevii până în clasa a VIII-a inclusiv. Programul se desfășoară pe o perioadă de 7 luni, până la sfârșitul anului școlar 2020 – 2021, cu respectarea normelor metodologice de aplicare aprobate prin Ordinul ministrului Educaţiei nr. 3.300/2021, cu modificările și completările ulterioare.
Programul „Școala după școală” are ca scop recuperarea deficitului de învățare din ultimul an pentru elevii din învățământul primar și gimnazial. Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, inspectorul școlar Ioan Cezar Anuței, a declarat că activitățile remediale, materializate în activități de învățare, vizează ”îmbunătățirea achizițiilor elevilor, în special ale acelora care contribuie la formarea competențelor de bază prevăzute de programele școlare”. „Organizarea activităților se realizează în baza unei analize a nevoilor de activități remediale și propunerii de program al activităților remediale realizate de unitățile de învățământ, care se transmit inspectoratului școlar”, a completat Cezar Anuței.